Friday, October 7, 2022
Home Locale Activitate rutieră, în cadrul proiectului „Polițist junior”

Activitate rutieră, în cadrul proiectului „Polițist junior”

47ba0d76efc08579b01650f8b1d7ea23_XLProiectul Polițist Junior, inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Fundația Maria, aflat la a doua ediție în acest an, a debutat luni, 20 mai 2013, cu o activitate de dirijare a circulației, la care au participat copii de la Grădinițele Guliver și 14 Mai.

Micii pietoni au recapitulat împreună cu polițiștii regulile de circulație învățate de la părinți și de la doamnele educatoare, după care, fiecare din cei 43 de copii prezenți, a avut posibilitatea de a îmbrăca uniforma de polițist junior și de a dirija, alături de adevărații polițiști, circulația la trecerea de pietoni dintre  Grădina Romei și Electrolux.

Prin recomandările primite de la polițiști și demonstrațiile practice, copiii au avut posibilitatea de a înțelege mai bine responsabilitatea pietonilor în stradă, manifestată în special prin traversarea corectă a drumului public, dar și rolul polițistului în dirijarea circulației. În final, toți participanții s-au dovedit încântați de a fi participat la această activitate și de a avea șansa de fi polițiști juniori, fiind felicitați de adevărații polițiști pentru asumarea cu seriozitate a ambelor roluri pe care le-au jucat: de pieton responsabil și de polițist.
Activități similare vor avea loc și în perioada următoare – programate în zilele de 24, 27, 28 și 29 mai – la sunt așteptați să participe aproximativ 1000 de copii de la grădinițele: Mondiala, Draga Mea, Voinicelul, G.P.P. nr.9 precum și de la Școala Gimnazială Avram Iancu și Școala Gimnazială Oșvareu din Botiz.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
orsi on