Saturday, October 1, 2022
Home Locale „Părinții de îngeri” aprind lumânări în 21 de orașe

„Părinții de îngeri” aprind lumânări în 21 de orașe

168952121Organizația E.M.M.A. – „Eternul Miracol Materna Alinare”, organizează astăzi, începând cu ora 17:30, a șasea ediție a evenimentului „Ziua Părinților de Îngeri”, prin care „sunt comemorați copiii plecați prea curând din această lume”.

Evenimentul se va desfășura simultan în 17 orașe din țară (București, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Dej, Fetești, Galați, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Târgu Jiu, Timișoara) și patru din străinatate (Anglia, Franța și Germania). În Capitală evenimentul va avea loc în Parcul IOR.

“Este timpul să devenim mai vizibili în ochii opiniei publice. Încet, încet lumea începe să înțeleagă care este rolul și misiunea noastră, să privească cu alți ochi „Părinții de Îngeri” și prin alegerea unei locații deschise publicului larg am dorit să le oferim tuturor posibilitatea să fie mai aproape de noi mai ușor.

Ca în fiecare an, și anul acesta încercăm să oferim părinților care au trecut prin drama pierderii unui copil suportul emoțional de care știm că au nevoie”, a declarat fondatorul organizației EMMA, Bianca Brad.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
vasile on