Friday, October 7, 2022
Home Editorial Editorial-Despre milostenie

Editorial-Despre milostenie

logo1-CopyPerioada interbelică a consacrat și în România, instituția donației. Oamenii bogați, care atunci erau implicit culți, făceau danii generoase, pentru tot felul de cauze nobile.

Alții lăsau prin testament Academiei, spitalelor, instituțiilor caritabile, mănăstirilor, întreaga lor avere.

Scopul acestor milostenii era acela de a sprijini instituțiile de cultură, ori de ajutorare a nevoiașilor și orfanilor.

Era vorba atunci de un spirit civic autentic, de oameni ai conștiințelor înalte care vedeau în aceste gesturi, o modalitate practică de a-și demonstra filotimia.

În general, asemenea fapte erau învăluite de un binefăcător și proteguitor văl de discreție. Nu faci un bine cuiva doar pentru ca după aceea să-l umilești în public, arătând că de fapt, tu ai și el nu are.

Rarisimele gesturi de omenie din zilele noastre suferă exact de această stridență: a publicității găunoase. De curând zăbrelitul Gigi Becali făcea tot felul de donații în gura mare, cu toate reflectoarele pe el, aruncând în trivial și derizoriu un gest care în esență este de o mare profunzime umană.

În rest, numai tăcere. Nu am auzit de niciun magnat care să fi făcut o donație importantă cuiva. Ce să mai vorbim despre vreun testament prin care o fundație culturală serioasă sau un spital nevoiaș, să fi primit vreo lescaie!

Bunătatea este văzută ca o naivitate, ca o pierdere de bani și de vreme. Toți spun că trăim într-o lume ticăloasă și nici nu-și dau seama că până și prin pronunțarea acestei fraze mai adaugă ceva la nemernicia și fariseismul general.

Acum e timpul acumulărilor și nu al risipei, nu-i așa? Cei bogați sunt prinși cu aranjarea marilor tunuri și doar n-o să-și pună vreunul dintre ei pielea în băț ca apoi să-și risipească osânza aiurea în tramvai, pentru vreo operă de binefacere.

Cred că tradiția carității s-a curmat brusc în interstițiul comunist, când statul totalitar a confiscat nu doar bunurile materiale ale unor oameni harnici și cinstiți, ci chiar ideea de umanism.

Ani de zile, în sufletul oamenilor a fost sădită ura față de cei cu stare, prelungită apoi schizoid, în perioada imediat următoare Revoluției prin atacurile xenofobe ori cele îndreptate împotriva intelectualilor.

Nicio lecție de iubire nu am căpătat în ultimele trei sferturi de veac. De la dictatura regală, instaurată de Carol al II lea în urmă cu 75 de ani și până în ziua de astăzi, românii au trăit mai mereu sub presiunea unor evenimente distorsionante.

Cadența de abia găsită după primul război mondial s-a transformat în mersul împleticit al unei populații buimace și abrutizate, pauperă și vidată de orice urmă de aspirație holistică.

 Nu vreau să spun că astăzi nu există oameni buni. Numărul acestora, ca și al răilor este în general, constant. Atâta doar că cei de omenie s-au retras înspăimântați în cochilia inconfortabilă a  existenței lor, în vreme ce hienele urlătoare au pus stăpânire peste întreaga suflare.

Mai pâlpie pe ici pe colo câte o urmă de omenie, de înțelegere și de toleranță dar licăririle acestea nu pot lumina noaptea lipsei de bunătate și de respect față de valoare.

Modelele lumii de astăzi sunt calpe și grotești, iar lupta pentru supraviețuire a aureolat mlaștina doar cu umbra unui nufăr care se nutrește din putreziciune.

Nimeni nu dă nimic. Toți vor să ia. Unii cred că li se cuvine totul și scormonesc îndârjiți în straița în care ei nu au pus niciodată, nimic.

Toți au drepturi și nimeni nu are nicio obligație. În iureșul acesta de popor migrator apucat de streche, cine să mai stea ca să aline suferința nevoiașului și a bolnavului?

Nu ai bani, vei muri mult mai repede, ori din cauza condițiilor vitrege de trai, ori din a unor medici pe care nu ai avut din ce să-i plătești ca să-ți prelungească viața.

Facerea de bine și-a pierdut frumusețea aceea adâncă și sinceră. Astăzi nu mai avem decât ambalajul fad al unor exerciții mecanice de cadorisire a orfanilor și bătrânilor de la azil, de Crăciun și de Paște.

În rest, așteptăm Învierea. Care nu ne va cădea din cer și nici nu va urca din pământ. Ea se poate infiripa doar în sufletele unor oameni care mai cred în adevăratele valori morale. Dar ceasul acesta bate încă tare departe de lumea noastră.

Tot timpul am văzut solidaritatea celor răi și niciodată pe cea a celor buni!

Felician POP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină