Tuesday, October 4, 2022
Home International Mourinho a fost prezentat oficial

Mourinho a fost prezentat oficial

josemourinho1Antrenorul Jose Mourinho, supranumit “The Special One” (cel special) în primul său mandat la Chelsea, a declarat luni, într-o conferință de presă, că acum, când a preluat pentru a doua oară conducerea tehnică a echipei londoneze, este “The Happy One” (cel fericit).
“Sunt The Happy One. Timpul zboară. Parcă au trecut doar două zile, dar sunt nouă ani (n.r. – de când a semnat primul contract cu Chelsea). De atunci s-au întâmplat multe în viața mea profesională – eu sunt la fel, sunt aceeași persoană, am același suflet și aceleași emoții legate de fotbal. Mă descriu ca o persoană foarte fericită. Și știți, este prima dată când vin la un club pe care îl iubesc deja. Consider că sunt în cel mai bun moment al carierei mele în ceea ce privește cunoștințele și experiența. Sunt calm, mă simt bine și îmi pare rău că pre-sezonul nu începe mâine”, a afirmat Mourinho la prezentarea sa oficială la Chelsea.
Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a mai antrenat echipa Chelsea în perioada 2004-2007, câștigând cu aceasta de două ori campionatul Angliei. Presa engleză a scris, în 2007, că Mourinho ar fi avut un diferend cu patronul Roman Abramovici, informație dezmințită, luni, de portughez.
“M-am întors pentru că noi (n.r. – el și Abramovici) suntem în cel mai bun moment al carierelor noastre și gata să colaborăm din nou. Condițiile sunt mai bune acum pentru ceea ce doresc eu, stabilitate”, a precizat Mourinho.

surs:mediafax.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
sabina on