Monday, September 26, 2022
Home Locale Viceprimarul din Călinești Oaș a salvat de la moarte doi oameni

Viceprimarul din Călinești Oaș a salvat de la moarte doi oameni

muncitoriViceprimarul comunei Călinești Oaș, Dinu Birtoc, poate fi considerat erou, după ce a salvat viețile a doi muncitori. El a reușit să scoată dintr-o groapă doi muncitori care nu mai respirau, și după care le-a acordat primul ajutor.
Evenimentul a avut loc miercuri, fiind implicați doi angajați al firmei TCM Nord Baia Mare, firmă care implementează un proiect european de 2,5 milioane euro în Călinești Oaș, constând în modernizări de drumuri, realizarea unei grădinițe și introducerea rețelei de apă-canal.
Primul muncitor se afla într-un cămin adânc de patru metri, pe drumul dintre Călinești și Lechința, și din cauza unei acumulări de gaze a leșinat. Neștiind ce se întâmplă, după acesta a intrat un coleg, însă și acesta a căzut inconștient imediat.  Un alt coleg de-al lor a vrut să coboare și el, însă când a simțit miros de gaze s-a oprit și nimeni n-a mai avut curajul să intre în cămin, de teamă să nu fie răpus.
La fața locului s-au adunat mai mulți localnici, printre care și viceprimarul din Călinești, Dinu Birtoc.
„M-am legat cu o centură de la TIR și am intrat după ei. Erau inconștienți, unul nu mai respira, de abia i se simțea pulsul. Știind că sunt stăpân pe mine am intrat după ei, mi-am ținut respirația și am reușit să-i scot”, a declarat Dinu Birtoc pentru PortalSM.
Celor doi bărbați, cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani, le-a fost acordat imediat primul ajutor, după care au fost preluați de ambulanță și duși la spital pentru investigații amănunțite. Unul dintre bărbații salvați era chiar din Lechința iar celălalt originar din județul Maramureș.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină