Monday, October 3, 2022
Home Locale A crescut rata somajului in Romania

A crescut rata somajului in Romania

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost în mai de 7,5 la sută, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de luna anterioară și de nivelul din mai 2012, numărul șomerilor ajungând la 720.000, potrivit datelor anunțate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul șomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru luna mai este de 720.000, în creștere atât față de luna precedentă, cât și față de aceeași lună din anul precedent, ambele cu 712.000.

“Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,1 la sută în cazul persoanelor de sex masculin și 6,7 la sută în cazul celor de sex feminin)”, a precizat INS într-un comunicat de presă.

Pentru persoanele adulte (25 – 74 ani), rata șomajului a fost estimată la 6,1 la sută pentru luna mai 2013 (6,7 la sută în cazul bărbaților și 5,2 la sută în cel al femeilor).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezintă 75,1 la sută din numărul total al șomerilor estimat pentru luna mai 2013.

Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
sabina on Suspecți