Thursday, September 29, 2022
Home Local Trofeul Sătmarului la tenis de câmp

Trofeul Sătmarului la tenis de câmp

teniscampDe sâmbătă și până joi 11 iulie, la baza sportivă Sănătatea, se dispută ediția cu numărul 39 a “Trofeului Sătmarului“ la tenis de câmp, competiție deschisă sportivilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.
Este o competiție tradițională, bine cotată, dovadă și numărul mare de ediții disputate până acum dar și numele unor tenismeni care, de-a lungul anilor, au câștigat, sau au participat, la “Trofeul Sătmarului”. Este suficient să amintim în acest sens numele lui Adrian Voina, Dinu Pescariu, Andrei Pavel, Oliver Rădulescu, Rareș Cuzdriorean, Nadin Indre etc, cu toții tensimeni de performanță cu bune rezultate în circuitul ATP sau ITF.
Iar dintre străini îl amintim pe cipriotul Marcos Baghdatis, fost jucător de “Top Ten” în tenisul profesionit. Un motiv suficient ca și în acest an la turneu, aflat în calendarul oficial al Federației de Tenis, să se înscrie cam tot ce are mai bun tenisul juvemil din România. Directorul de concurs, Cornel Erdei ne-a comunicat că turneul se va desfășura la cinci categorii de vârstă atât la simplu cât și la dublu, fete și băieți.
La start se vor afla 65 de tenismeni din care 25 sunt de la cluburile sătmărene.
Primele meciuri se vor disputa sâmbătă dimineață, cu începere de la ora 9.00, iar finalele sunt programate să aibă loc miercuri și joi.
Arbitrul principal al turneului este Iulian Cavarnali iar directorul de concurs, așa cum am mai amintit, este sătmăreanul Cornel Erdei. “Spectacolul va fi asigurat de cei mai buni tenismeni copii și juniori din România. Sperăm la o prezență numeroasă, mai ales din rândul copiilor” ne-a spus ieri directorul de concurs.

sursa:informatia-zilei.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină