Rapid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Dinamo, cu scorul de 2-1 după prelungiri, echipa Concordia Chiajna, într-un meci de baraj pentru obținerea dreptului de participare în ediția 2013/2014 a Ligii I, în care au fost eliminați cinci jucători. Giuleștenii s-au impus cu emoții în acest meci de totul sau nimic, prin golurile marcate de Alexandru Coman (84) și Alexandru Ioniță II (92), după ce Concordia deschisese scorul în min. 32, prin Daniel Florea. Concordia, care și-a creat mai multe ocazii și mai clare, a jucat în zece oameni din minutul 99, când a fost eliminat Savin, pentru al doilea cartonaș galben. Echilibrul numeric s-a restabilit în min. 114, când a fost eliminat și rapidistul Ionuț Voicu. Rapid a avut prima ocazie mai importantă, în min. 7, când Al. Ioniță II a reluat cu capul puțin peste poartă. Concordia a replicat imediat și șutul lui Neagu a fost respins de portarul Drăghia (8). Goalkeeper-ul giuleștean s-a remarcat în min. 16, când l-a blocat pe Zaharia, în poziție de unu la unu. Ilfovenii au mai ratat prin Florea (25) și Zaharia (54, 64), dar și Rapid a avut o șansă notabilă, în min. 64, ratată de Emil Dică.
Sport: Rapid a câștigat dramatic barajul cu Chiajna și va juca în Liga I
Drăghia a fost salvator la ocaziile pe care și le-au creat Florea (75) și Zaharia (76). Bucurică a fost aproape de restabilirea egalității (103), dar a șutat pe lângă poartă. Finalul a fost incandescent, cu portarul Concordiei, Alberto Cobrea, în careul Rapidului, eliminat pentru lovirea omologului său, Drăghia, după un corner. Oros a văzut și el cartonașul roșu în urma incidentelor care au avut loc. Rapid a terminat pe locul 9 în ediția trecută de campionat, dar nu a primit licența pentru sezonul viitor al Ligii I, în timp ce Concordia a fost prima echipă de sub linia retrogradării (locul 15). Concordia a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne acest baraj de menținere în Liga I.
Rapid va juca în prima etapă a Ligii I cu FC Vaslui, în deplasare, pe 22 iulie. Suporterii giuleșteni au provocat incidente în tribune și au protestat împotriva conducătorilor fotbalului românesc și a acestui baraj de menținere.
Recent Comments
Hello world!
on
Deputatul Andreea Paul: "Taxele și impozitele locale vor crește de cinci ori față de anii trecuți!"
on
( UPDATE ) ȘOCANT: Gabriela Dorgai, actriță a Teatrului de Nord, găsită moartă pe malul Someșului

Casa lui George Enescu de la Mihăileni, salvată în ultimul moment de un grup de arhitecți voluntari
on
Parlamentul se reunește miercuri pentru declarația politică privind demisia președintelui Băsescu

Prins de polițiști în timp ce conducea un tractor fără permis și sub influiența băuturilor alcolice
on
Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate

De vineri, firmele care nu au antecedente penale vor primi certificatele de cazier judiciar "pe loc"
on
Primăria apelează la fondul de rezervă bugetară și propune 6.000 euro pentru un film de 30 de minute
on
Blaga: La Ambasada SUA s-a discutat despre relațiile bilaterale, situația din regiune, anticorupție
on
Băsescu: Pentru anul acesta văd capacitatea de creștere a economiei între patru și cinci procente
on
Băsescu: Dimineața, cabinetele președintelui și premierului sunt verificate de sisteme de ascultare

Misteriosul consilier din Primăria Carei plătit din bani publici.Apariție numai pe statul de plată
on
Implicarea APM Satu Mare la Programul Național ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Stef, declarat INCOMPATIBIL. A.N.I. cere DEMISIA
on
Antonescu: La prezidențiale contracandidatul meu va fi cel mai probabil Ponta, cu șanse de 48-52%

Ponta a discutat cu Băsescu despre problema interdicției în România pentru unii cetățeni maghiari

Și-a dat foc
on
Rusia a declarat "RĂZBOI" Ucrainei. Comandantul Forțelor Navale ucrainene a trecut de partea Rusiei

Antonescu: România e direct interesată de situația din Ucraina și trebuie să fie direct implicată

Ponta: Nu știam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu. Eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunț

Antonescu avertizează PSD: Dacă înlătură PNL și nu câștigă Președinția, atunci pierde și Guvernul

Băsescu: Fac apel la liderii USL să revină la rațiune. Ponta să cedeze la cererea legată de Iohannis

Ovidiu Silaghi, Vadim Tudor si Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate in Parlamentul European

Fata din Jurnal – Interviu cu Alexandra Babici: ”Mă atrage o minte deschisă si o companie plăcută”

Băsescu: Romii care trag de cetățeni deranjează. Bancherii ce fură miliarde nu deranjează pe nimeni

Propuneri pentru modificarea bugetului propus pentru anul 2014 Inițiator: grupul de consilieri UDMR

Băsescu: Ziua Holocaustului dă posibilitatea de a ne gândi la greșelile comise împotriva semenilor
on
Antonescu: Nu cred că Ponta poate trăi frica de a fi huiduit. Când ești la putere te aștepți la asta

Finanțele rambursează în luna decembrie cea mai mare valoare a TVA din 2013: 1.565,02 milioane lei
on