Wednesday, October 5, 2022
Home Locale Fenechiu, întrebat dacă toate proiectele începute de el vor fi terminate

Fenechiu, întrebat dacă toate proiectele începute de el vor fi terminate

relu-fenechiuMinistrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmă că este greu ca toate proiectele începute de el la minister să fie terminate, adăugând că acestea vor fi finalizate “atunci când o să mă întorc”.

“Mulțumesc lui Dumnezeu, ce mi-am propus să fac, am cam reușit până acum. Premierul a fost plăcut impresionat de echipa pe care am lăsat-o la Ministerul Transporturilor și le-a cerut să continue proiectele începute”, a spus Fenechiu, aflat la Ministerul Transporturilor.

Întrebat de jurnaliști dacă crede că vor fi terminate toate proiectele, inclusiv autostrada Târgu Mureș-Ungheni-Iași, Fenechiu a răspuns că este greu.

“Off, e greu….Când o să mă întorc !”, a spus Fenechiu.

Secretarul de stat Cristian Ghibu va coordona activitatea curentă în Ministerul Transporturilor până la numirea unui nou ministru, a anunțat anterior premierul Victor Ponta, ministru interimar al Transporturilor.

El s-a întâlnit, luni, la sediul ministerului, cu ambii secretari de stat din minister, cu secretarul general al instituției și cu președinții consiliilor de administrație de la principalele companii de stat din domeniul transporturilor.

“Mesajul meu a fost foarte clar, de continuitate”, a spus Ponta.

El a precizat că intenționează ca, luni, să numească un nou secretar de stat la Transporturi, în locul lui Septimiu Buzașu, eliberat din funcție săptămâna trecută.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină