Monday, September 26, 2022
Home Locale Președintele Băsescu s-a întâlnit cu directorul FMI

Președintele Băsescu s-a întâlnit cu directorul FMI

-Președintele Traian Băsescu a declarat marți la întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că țara noastră a reușit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deși au fost câteva probleme, dar au fost depășite.
“Am reușit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiți, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoința tuturor acordul a fost finalizat. Acum trebuie să pornim unul nou”, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI.
Lagarde a precizat că se află pentru prima dată în România și abia așteaptă negocierile pentru următorul pas, arătând că trebuie făcute mai multe reforme structurale.
Directorul general al FMI se află în România, luni și marți, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la București pentru discuții privind un nou acord de împrumut cu România.

Autoritățile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.
Cel mai recent acord al României cu FMI și UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autoritățile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înțelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 și finalizată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, și trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităților române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârștul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele și să adopte măsuri de îmbunãtțire a managementului companiilor de stat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină