Saturday, September 24, 2022
Home Locale Guvernul așteaptă o decizie a CSAT pentru CFR Marfă

Guvernul așteaptă o decizie a CSAT pentru CFR Marfă

CFRGuvernul așteaptă o decizie în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării legat de CFR Marfă, purtatorul de cuvânt al Președinției neavând dreptul legal să exprime poziții în numele CSAT din a cărui componență nu face parte, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Argumentul Executivului este că CFR Marfă reprezintă o companie strategică și se înscrie astfel în atribuțiile CSAT.

Declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului a fost transmisă printr-un comunicat, după ce purtătorul de cuvânt al Președinției s-a pronunțat pe această temă.

În comunicatul transmis miercuri seara, Andrei Zaharescu confirmă că Guvernul va transmite CSAT rezultatul finalizării negocierilor privind privatizarea companiei CFR Marfă și susține că decizia Guvernului este consecventă cu procedura pe care a aprobat-o CSAT în ceea ce privește strategia de privatizare a CFR Marfă.

“Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunțat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunțe și cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul așteaptă o decizie în prima ședință a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale neavând dreptul legal să exprime poziții în numele CSAT (din a cărui componență nu face parte)”, se afirmă în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, din punctul de vedere al mai multor ministere, precum Ministerul Apărării sau Ministerul Justiției, în baza legii, această companie este una strategică și face obiectul atribuțiilor CSAT, iar Guvernul va transmite toate documentele necesare în acest sens.

“Din partea CSAT, Guvernul așteaptă discuții și decizii responsabile referitoare la privatizarea unei companii strategice; polemicile și declarațiile politicianiste ale reprezentanților Administrației Prezidențiale sunt contrare interesului public și bunei funcționări a instituțiilor statului, precum și îndeplinirii angajamentelor pe care România și le-a asumat de-a lungul timpului în fața partenerilor noștri internaționali – Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Solicităm din partea Administrației Prezidențiale tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte, populismul și demagogia prezente în ultimele zile fiind contraproductive”, se mai afirmă în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaște obiectul de activitate al Consiliului și încearcă să fugă de responsabilitate în privința privatizării CFR Marfă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină