Monday, October 3, 2022
Home Locale Tânără mamă anchetată pentru rele tratamente aplicate băiețelului său de 7 luni

Tânără mamă anchetată pentru rele tratamente aplicate băiețelului său de 7 luni

O tânără, de 18 ani, mamă a 2 copii, este anchetată de polițiști pentru comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, după ce și-a lovit cu pumnii și palmele copilul de numai 7 luni.

Miercuri după-masa, tânăra mamă, se afla singură în locuința din Sanislău, cu băiețelul său de 7 luni, fetița mai mare fiind la bunică. Femeia, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a început să-și lovească băiețelul cu pumnii și palmele peste cap și mânuțe, rănindu-l. Văzând comportamentul tinerei  un localnic a apelat numărul de urgență 112, iar o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petrești a intervenit de urgență la fața locului.

Copilul avea pe corp urme vizibile de violență și a fost transportat cu o ambulanță la Secția Pediatrie a Spitalului Municipal Carei. Mama în schimb, fiind sub influența alcoolului, a devenit agitată, recalcitrantă, dar după mai multe ore, când și-a revenit din starea în care se afla, a cerut să-și revadă copilul, fără  a-și aminti că l-a agresat.

Erzsebet M. este cercetată acum de polițiști pentru infracțiunea comisă, pe numele său fiind întocmit dosar penal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină