Tuesday, October 4, 2022
Home Locale Hotelul Dacia ar putea fi cumparat de autoritatile locale si judetene

Hotelul Dacia ar putea fi cumparat de autoritatile locale si judetene

Astăzi, 5 august în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice al județului Satu Mare primarul municipiului,  Dorel Coica a anunțat că au început discuțiile și negocierile pentru cumpărarea Hotelului “Dacia”.

Primarul a subliniat faptul că, atâta vreme cât hotelul este în proprietate privată, administrația locală nu are cum să intervină pentru salvarea clădirii ci poate doar amenda proprietarul imobilului.

“Ducem negocieri cu patronatul, Consiliul Județean și Consiliul Local să îl putem lua înapoi și să îl renovăm. Dacă nu îl vom lua înapoi de la familia Țânțaș atunci așa va rămâne până ce se va dărâma. Nu putem intra pe proprietatea privată a nimănui. Nu putem decât să-i amendăm pentru că au stricat aspectul orașului dar nu putem să-i obligăm în niciun fel”, a declarat primarul.

Firma lui Vasile Țânțaș a plătit efectuarea unei expertize care conține și prețul, dar edilul  dorește efectuarea unei expertize proprii pentru mai multă transparență.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
s