Thursday, September 29, 2022
Home Locale Temperatura maxima in Romania astazi este de 40 de grade

Temperatura maxima in Romania astazi este de 40 de grade

Valul de căldură tropicală ce vine tocmai din nordul Africii va topi și astăzi vestul țării. Locuitorii de acolo se vor perpeli la soare mai ceva ca ieri, pentru că mercurul va urca și mai mult în termometre. Temperaturile vor atinge și 40 de grade, la umbră.

Șase județe sunt încă sub cod portocaliu, în timp ce alte 17 sunt colorate în galben.

În tot vestul țării se așteaptă ca astăzi să se înregistreze un vârf de căldură. În Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți temperaturile vor ajunge până la 40 de grade la umbră, dar căldura se va resimți mai puternic la nivelul corpului uman, din cauza umezelii.

Pe lângă vestul țării care se pârjolește sub razele fierbinți ale soarelui, alte 17 județe din Transilvania, Oltenia și Maramureș sunt astăzi sub incidența codului galben de caniculă. În mijlocul țării, oamenii vor fi nevoiți să suporte teperaturi de 36-37 de grade Celsius. Nici la noapte nu se răcorește prea mult, mercurul din temometre va coborâ doar până la 25 de grade. Cele două coduri de caniculă emise de meteorologi expiră la miezul nopții.

Va fi cald și la mare. Mercurul termometrelor va urca până la 31 de grade, în timp ce în apa mării vor fi 26. Atenție însă! Nu exagerați cu bronzul, orele petrecute pe plajă vă pot trimite direct la spital, mai ales dacă nu consumați destule lichide sau nu vă dați cu creme pentru protecție solară.

În această perioadă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri), fără a aștepta să apară senzația de sete. Este necesar un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.

Nu trebuie consumat alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Se recomandă evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeina sau de zahăr.

În Constanța au fost amenajate 42 de corturi anticaniculă, unde cetățenii pot bea apă și chiar se pot odihni câteva momente. Programul de funcționare este zilnic, între 08.30 dimineața și 20.30 seara.

Ieri, la ora 12.00 termometrele aratau deja 36 de grade Celsius la Lugoj. Unui tânăr i s-a făcut rău pe stradă. Sleit de puteri, a reușit să se refugieze la o terasă, iar martorii au chemat imediat ambulanța. Și-a revenit cu perfuzii, la spital.

La Arad, zăpușeala s-a facut simtiță încă de dimineață. Străzile au fost stropite continuu, dar aerul a rămas irespirabil. Puțin după prânz, localnicii care ieșeau din casă simțeau că intră într-un cuptor încins. A fost un chin pentru oricine a fost nevoit să iasă în stradă.

Localncii din vest au căutat orice soluție ca să se răcorească. În parcuri, lângă fântânile arteziene, în corturile anticaniculă sau la ștrand.

Pericolul este ascuns însă și acolo unde cei mai mulți cred că sunt la adăpost de caniculă. La ștrand, o baie prelungită poate să vă distrugă ziua, dacă pierdeți noțiunea timpului. „Zilnic sunt 2-3 care nu ascultă și nu vor să înțeleagă faptul că nu au voie să stea în apă mai mult de 30 de minute. Vin leșinați, îi aduce pe brațe bodyguardul”, a explicat o asistentă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină