Tuesday, October 4, 2022
Home National Cinci sportivi care s-au retras prea devreme

Cinci sportivi care s-au retras prea devreme

Va prezentam mai jos cinci mai sportivi care s-au retras prea devreme.
1. Martina Hingis
Elvețianca a intrat în circuitul profesionist la doar 14 ani, impunându-se aproape imediat în lumea tenisului. În 1997, Martina a realizat Marele Șlem, câștigând toate cele mai importante patru turnee ale anului. Avea doar 17 ani. Au urmat alte trei succese de Grand Slam la simplu și, alături de cele nouă pe care le-a strâns la dublu, jucătoarea născută la Kosice avea un viitor măreț în față.
Cu toate acestea, în februarie 2003, la doar 22 de ani, ea a anunțat că renunță la tenis din cauza problemelor medicale. “Vreau să joc tenis doar de plăcere și să mă concentrez asupra studiilor”, spunea atunci Martina, care a mai revenit de două ori pe teren, însă fără a atinge succesul din tinerețe.
2. Bjorn Borg
Un alt nume de legendă al tenisului, suedezul Bjorn Borg a avut și el o carieră mult prea scurtă. A câștigat de cinci ori la rând turneul de la Wimbledon și a bifat șase titluri consecutive la Roland Garros, însă la doar 26 de ani a deis să agațe racheta în cui.
Primul jucător din istorie care a câștigat un milion de dolari într-un singur sezon a fost însurat cu o româncă, Mariana Simionescu – o jucătoare de tenis -, petrecându-și primii ani după retragere într-un stil de viață auto-destructiv. A încercat să revină în tenis, însă de fiecare dată fără succes.
3. Michael Phelps
Cel mai titrat sportiv din toate timpurile s-a retras din activitate anul trecut, după Jocurile Olimpice de la Londra, la doar 27 de ani. Înotătorul american a cucerit 22 de medalii olimpice (18 de aur) și are în palmares și 27 de titluri mondiale.
Michael Phelps deține recordurile mondiale în probele de 100 și 200 de metri fluture și la 400 de metri mixt.
4. Rocky Marciano
Legendarul pugilist american a renunțat la box la doar 32 de ani, vârstă la care mulți dintre boxeri ating maturitatea. În carirea sa, Marciano a câștigat toate cele 49 de meciuri disputate, 43 dintre ele venind înainte de ultimul gong.
Și-a apărat titlul suprem la categoria grea timp de trei ani, fiind unul dintre puținii campioni mondiali care s-a retras neînvins.
5. Michael Jordan
Cel mai cunoscut baschetbalist din istorie s-a retras pentru prima oară din acest sport în 1993, la vârsta de 30 de ani, dorind să practice base-ball-ul. Cum evoluțiile sale din “romb” nu s-au ridicat la nivelul celor de sub panou, Jordan a revenit la Chicago Bulls doi ani mai târziu.
A câștigat șase titluri în NBA, fiind desemnat cel mai bun jucător în toate finalele. De asemenea, Michael Jordan, primul sportiv din istorie care a câștigat un dolar pe secundă, are în palmare și două titluri olimpice și o medie de peste 30 de puncte marcate pe meci.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină