Monday, October 3, 2022
Home Locale PNL propune duminica un lider liberal pentru Transporturi

PNL propune duminica un lider liberal pentru Transporturi

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune, duminică, un lider liberal pentru șefia Transporturilor, precizând că numele vehiculate în presă pentru portofoliu sunt incorecte și că Radu Stroe nu va trece de la Interne la ministerul condus acum interimar, Antonescu a spus, miercuri seară, într-o intervenție la Realitatea TV, că își va încheia în zilele următoare concediul, mai devreme de ziua de luni.

“Nu s-a pus în discuție nicio secundă și nu se ia în calcul un schimb de ministere între noi și partenerii de guvernare. PNL și-a asumat acest portofoliu (Transporturile, n.r.) și o va face în continuare”, a spus Antonescu.

El a mai afirmat că nu se pune problema trecerii lui Radu Stroe de la Interne la Transporturi.

“Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru Ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viața lui foarte mulți ani în acest minister, îl cunoaște foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Radu Stroe este un ministru de Interne care-și face datoria, până în acest moment, fără niciun fel de problemă”, a spus Antonescu.

Președintele PNL a spus că în partid vor fi făcute mai multe propuneri pentru Transporturi, și că el însuși are o propunere. Antonescu a precizat că nu poate face publică încă propunerea sa, dar aceasta nu se regăsește printre cele vehiculate de presă. Liberalul a spus că este vorba despre un lider politic al PNL și a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu este vorba despre actualul președintele al Camerei de Comerț româno-americane, Sorin Mândruțescu.

Pe de altă parte, Antonescu a declarat că este corectă constatarea premierului potrivit căreia de fiecare dată când se face o propunere pentru vreun portofoliu ministerial “apare un dosar”.

“Asta trebuie să ne dea de gândit, pentru că asta înseamnă, din gura prim-ministrului, practic suspiciunea că DNA, lideri sau alte instituții ale statului fac politică. Sigur, este și suspiciunea mea”, a spus Antonescu.

El a menționat că propunerea pentru șefia Transporturilor va fi făcută duminică după prânz, după o discuție care va avea loc duminică dimineață în Consiliul Național al PNL. Liderul PNL a declarat că va fi vorba despre o persoană cu suficientă greutate politică, cu suficientă experiență administrativă și în legătură cu care “vreme de ani de zile” nu a existat nicio discuție, nici cu ANI și nici cu DNA.

“Noi facem o propunere pe care o discutăm cu prim-ministrul. Dacă o acceptă, o trasmite domnului președinte Băsescu. Noi nu îi cerem voie domnului Băsescu”, a spus președintele PNL.

Surse din PNL relatau, miercuri, că în partid sunt în lucru mai multe scenarii în ceea ce privește situația creată de necesitatea avansării unei noi nominalizări pentru Ministerul Transporturilor, în urma retragerii lui Silaghi.

Unul dintre scenarii vizează o rocadă, în sensul că ministrul Internelor, Radu Stroe, ar urma să preia portofoliul Transporturilor, iar locul său de la Interne să fie ocupat fie de Tudor Chiuariu, fie de Cristian David, fie deGeorge Scutaru.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi și-a retras candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor, el menționând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată președintelui Traian Băsescu.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcția de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanța supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină