Friday, October 7, 2022
Home sus Seminar de instruire profesională a asistenților sociali din cadrul primăriilor din județ

Seminar de instruire profesională a asistenților sociali din cadrul primăriilor din județ

În sala mică de ședințe a Palatului Administrativ a avut loc, în data de 26 septembrie, un seminar de instruire și informare profesională a asistenților sociali din cadrul unităților administrativ- teritoriale din județul Satu Mare. Seminarul a fost organizat de către Instituția Prefectului în colaborare cu Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Satu Mare, la întâlnire fiind prezenți un număr de 70 de reprezentanți ai primăriilor.

Seminarul a avut ca teme principale: Legea asistenței sociale nr. 292/2011 și Legislația beneficiilor plătite de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, prezentate de către Cristian Marița, manager public în cadrul Instituției Prefectului, și Ștefan Doboș Lazăr, consilier juridic superior în cadrul AJPIS Satu Mare.

Acest seminar continuă seria acțiunilor propuse de Instituția Prefectului – județul Satu Mare care implementează Planul de acțiune pentru anul 2013 privind creșterea calității furnizării serviciilor publice în județul Satu Mare, având ca scop modernizarea, eficientizarea și responsabilizarea serviciului public în județ.

O importantă componentă a planului este crearea unui cadru administrativ și organizatoric de instruire/informare profesională – seminarii și conferințe tematice în vederea asigurării unui mod de lucru unitar și coerent în aplicarea legii. Obiectivul general este de a asigura un mod de lucru unitar și coerent în aplicarea legii în cadrul tuturor administrațiilor locale din județ.

Astfel de seminarii de instruire și informare profesională se vor organiza săptămânal și în cadrul acestora vor fi dezbătute teme diverse, printre care impozitele și taxele locale, executarea silită, întocmirea bugetelor de către primării, protecția mediului etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
vasile on