Monday, October 3, 2022
Home sus Satmărenii sunt rugați să își achite impozitele

Satmărenii sunt rugați să își achite impozitele

Astăzi, 10 octombrie, în cadrul conferinței de presă susținută la Primăria Satu Mare, directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale Satu Mare, Iosif Drimuș a declarat că după data de 30 septembrie au început acțiunile de somare a celor care nu și-au plătit dările către stat. Sătmărenii în cauză vor primi înștințări cu privire la restanțele acumulate fiind totodată invitați să-și achite dările.
Iosif Drimuș spune că în prima etapă se trimit înștințări iar dacă cetățeanul nu este de bună credință și nu se achită de datorii, se trece la aplicarea unor măsuri mai radicale cum ar fi cele de proprire respectiv luarea măsurii de sechestru asiguratoriu asupra bunurilor aparținând acestora. Drimuș îi înștințează pe cei care nu și-au plătit dările către stat că penalitățile sunt de 2% pentru fiecare lună de întârziere, sumă calculată din valoarea totală taxelor și impozitelor restante.

Din evidențele instituției reiese că din cei 6.659 de persoane juridice aflate în evidențele DITL Satu Mare mai sunt restanțe un număr de 1.500 de sătmăreni. În ceea ce privește persoanele fizice, din cei aproximativ 69.000 de sătmăreni aflați în evidențe, circa 22.000 sunt cu restanțe.

În altă ordine de idei Drimuș a subliniat faptul că sătmărenii care au reduceri sau sunt scutiți de impozite trebuie să-și depună dosarele pentru a putea beneficia în continuare de aceste prevederi. La nivelul municipiului nostru în această situație sunt un număr de 147 de sătmăreni.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină