Monday, October 3, 2022
Home sus Pompierii sătmăreni au primit o autospecială nouă

Pompierii sătmăreni au primit o autospecială nouă

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef a participat joi, 17 octombrie la recepția unei autospeciale specifică pompierilor la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” Cluj.

Autospeciala a fost recepționată de Colonel Dan Gheorghe ca reprezentant al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Someș” Satu Mare în cadrul proiectului “Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din Transilvania de Nord” din cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 3, Domeniul Major de Intervenție 3.3.  Astfel Inspectoratul a fost dotat cu încă o autospecială pentru stins incendii și descarcerare, de capacitate medie 3000 litri apă și 120 litru spumogen, modul medical alături de un Punct Medical Avansat mobil pentru triajul victimelor.

În această serie au fost achiziționate șase autospeciale care au fost distribuite Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență din Regiunea Nord-Vest: I.S.U. Cluj, I.S.U. Bihor, I.S.U. Bistrița Năsăud, I.S.U. Maramureș, I.S.U. Satu Mare, I.S.U. Sălaj. Valoarea totală a autospecialelor din acest lot este de 4.500.000 lei plus TVA.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef a declarat: “Vreau să le mulțumesc colegilor noștri de la I.S.U. care s-au străduit pentru acest proiect, pentru că știți ce greu, ce hățiș birocratic este pentru a implementa un proiect european, dar autospecialele din spatele meu demonstrează că am reușit să răzbatem. Felicitări pentru ce ați făcut!  Eu stiu că datorită devotamentului și implicării ați reușit înnoirea parcului auto, a autospecialelor îmbătrânite și la propriu și la figurat. Vă mulțumesc pentru implicarea și responsabilitatea de care dați dovadă pentru siguranța cetățeanului care ne privește atât de mult pe fiecare dintre noi.”

Contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din Transilvania de Nord – Etapa a II-a” a fost semnat în data de 7 iunie 2012. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de urgență la nivelul Regiunii Nord-Vest prin creșterea capacității de răspuns adecvat situațiilor de urgență și prin sporirea gradului de siguranță și sănătate a cetățenilor. După recepția autospecialelor, la sediile Inspectoratelor pentru Situații de Urgență vor fi instruite 20 de persoane pentru mânuirea și întreținerea utilajelor nou intrate în dotare.

În cadrul aceluiași program a fost depus un proiect, urmând să fie semnat contractul de finanțare pentru șase autospeciale de salvare și lucru la înălțime. Valoarea unei astfel de autospeciale este de 425.000 de euro. În perioada următoare se va organiza o licitație pentru achiziționarea autospecialelor care au ca și condiții minime dotarea cu scări de minim 32 de metri și să le fie permis accesul pe străzi înguste.

1 COMMENT

  1. Ma bucura acesta veste, chiar e nevoie de mai multe autospeciale pentru pompieri. Speram ca in viitorul apropiat sa se mai faca astfel de achizitii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină