Thursday, October 6, 2022
Home interviu Jurnal Interviu cu Alexandra Cormoș, câștigatoarea MISS Boboc Colegiul Național “Doamna Stanca

Interviu cu Alexandra Cormoș, câștigatoarea MISS Boboc Colegiul Național “Doamna Stanca

“Nu contează dacă lumea este condusă de un bărbat sau de o femeie, contează doar faptul că acea persoană să fie responsabilă”
Pentru început poți să-mi spui câteva lucruri despre ține?
Mă numesc Cormoș Alexandra, studiez la Colegiul Național Doamna Stanca profil filologie bilingv , sunt o fire sociabilă , sensibilă și supărăcioasă.
Cum comentezi expresia „să fii om e lucru mare, să fii domn e o întâmplare”?
Acest proverb mă face să mă gândesc în primul rând la calitățile unui om adică respect, cinste și decentă. În ceea ce privește a 2 a parte a proverbului se referă la faptul că mulți dintre oameni ajunși într-o anumită funcție uită de unde au plecat și îți schimbă atitudinea .
Care crezi că a fost atuul tău cu care ai câștigat Miss Boboc Doamna Stanca?
Singuranța și încrederea care am avut-o în mine. Simplul fapt că am privit înainte și m-am gândit că totul v-a fi bine.
Cum trebuie să arate pentru tine baiatul ideal?
Băiatul ideal trebuie să fie sincer, sociabil, amuzant și nu în ultimul rând trebuie să mă respecte. Contează și aspectul fizic, desigur dar într-o anumită măsură.
Consideri că a fost grea competiția pentru locul I ?
Din punctul meu de vedere competiția a fost una destul de strânsă deoarece toate fetele au fost frumoase și aveau șanse egale fiecare.
Ce hobby-uri ai?
Îmi place să mă joc volei , să înot și să mă plimb.
Ce apreciezi cel mai mult la un om și ce nu?
Cel mai mult apreciez la un om sinceritatea și modul în care îmi vorbește , ceea ce nu apreciez este falsitatea.
Ce înseamnă Satu Mare pentru tine?
Pentru mine Satu Mare înseamnă locul unde m-am nascut. Indiferent unde mă va duce viața voi reveni întodeauna cu mare plăcere și bucurie.
Cât crezi că pot conta banii în ziua de azi?
Adevărul este că în ziua de azi banul își spune ultimul cuvant . Banii contează mult în ziua de azi, trebuie să trăim dar nu în palate . Pe unii banii îi orbesc și nu mai văd cu adevărat lucrurile prioritare.
Crezi că o lume condusă de femei ar fi mai bună?
Nu contează dacă lumea este condusă de un bărbat sau de o femeie, contează doar faptul că acea persoană să fie responsabilă și conștientă de ceea ce face.
Mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștri?
Doresc să le mulțumesc în primul rând celor care m-au susținut. Cititorilor vreau sa le spun să nu uite niciodată de prietenii adevarați, să îi prețuiască și să îi ajute la nevoie.

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
alina on