Monday, November 28, 2022
Home sus Miroase a scandal iar în USL Satu Mare

Miroase a scandal iar în USL Satu Mare

Astăzi, 18 noiembrie în cadrul unei conferințe de presă primarul Dorel Coica a declarat că, în cursul vizitei la Satu Mare a directorului general al ANL, Dumitru Nancu s-a convenit turnarea planșeului de la primul etaj la cele trei blocuri ANL de pe strada Poligonului, izolarea parterului și continuarea lucrărilor din primăvara anului viitor (2014).

„Este vorba despre trei blocuri ce însumează 140 de partamente. Ne-am înțeles ca dânșii să finanțeze până la sfârșitul acestui an să se poată turna planșeul de la primul etaj la toate cele trei blocuri, izolarea parterului și ca la primăvară să primim bani pentru finalizarea a 74 de apartamente. Dorim să vindem apartamentele ANL situate pe strada Cloșca pentru a putea finanța cele aflate în construcție. Am convenit să mergem pe valoarea minimă, adică de 200 euro pe metru pătrat”, a declarat Dorel Coica.

Întrebat de jurnaliști de ce nu a participat la conferința de presă de sâmbătă (16 noiembrie) organizată la sediul PNL, acesta a răspuns că ora 15.00 era cât se poate de nepotrivită atât pentru el cât și pentru deputatul Octavian Petric.

„Am înțeles dintr-o declarație că PNL-ul face locuințe. Guvernul face locuințe și nu PNL-ul. Colegii noștri își fac lobby. Locuințele sunt construite de Guvernul României, care e Guvern USL, iar acestea se fac cu colaborarea Primăriei Satu Mare. Nu are nicio treabă Consiliul Județean sau liberalii, dacă e Guvernul USL e Guvernul USL, dacă e ANL e ANL, dacă e Primăria Satu Mare e Primăria Satu Mare. În fine, i-am lăsat pe dânșii să își atribuie niște merite. A fost mai bine să fie liberalii între ei. Dar repet, nici mie și nici deputatului Petric nu ni s-a părut o oră potrivită și de aceea nu am participat la conferința de presă”, a declarat Coica.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
vasile on