Saturday, October 1, 2022
Home sus Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

Trei șoferi au fost depistați luni în trafic încălcând flagrant normele de circulație și săvârșind astfel infracțiuni prevăzute de Codul Rutier. Doi dintre aceștia au ignorat pericolul reprezentat de conducerea autoturismului sub influența alcoolului și și-au asumat riscul de a urca la volan după ce au băut.

Având în vedere faptul că puterea de reacție este mult diminuată în prezența alcoolului, ambii șoferi au provocat evenimente rutiere, din fericire, fără victime.

Ioan P., de 38 de ani, din Bixad, a condus autovehiculul în localitatea Livada, deși avea o concentrație de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, și a intrat în coliziune cu o autobasculantă, căreia nu i-a acordat prioritate. Șoferul autobasculantei a fost de asemenea testat cu etilotestul, dar în cazul său rezultatul a fost negativ.

Acum bărbatul de 38 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală, iar permisul i-a fost reținut pe durata cercetărilor, ulterior putând fi anulat. Mai mult, mașina sa a fost avariată în urma evenimentului rutier în care a fost implicat.

Într-o situație similară se află și Alexandru K., de 82 de ani, din Satu Mare, care, aflându-se sub influența alcoolului, a urcat la volan, iar într-o parcare din Carei, a acroșat o altă mașină. Mai mult, în acest caz șoferul a părăsit locul accidentului, fără a avea în acest sens încuviințarea Poliției.

Polițiștii rutieri din Carei l-au depistat însă la foarte scurt timp într-o stație de carburanți din apropiere, constatând că șoferul avea o concentrație de  0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acum, pe lângă conducerea cu alcool, în sarcina bărbatului s-a reținut și comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

Tot pentru săvârșirea a două infracțiuni rutiere – conducere fără permis și a unui autovehicul neînmatriculat – este anchetat de polițiștii Secției 7 Carei Poliție Rurală și Aurel M., de 24 de ani. Tânărul a fost surprins în localitatea Berveni conducând un tractor și o remorcă, ambele neînmatriculate. Mai mult, din verificări a rezultat și că bărbatul nu avea permis de conducere de nicio categorie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
dani on