Monday, October 3, 2022
Home National Vettel a câștigat MP al Braziliei

Vettel a câștigat MP al Braziliei

Sebastian Vettel, câștigător al titlului mondial încă din urmă cu patru patru etape, a câștigat și ultima cursă a sezonului, în Marele Premiu al Braziliei. Germanul a fost urmat de coechipierul său de la Red Bull, Mark Webber, aflat la ultima apariție în Campionatul Mondial de Formula 1, el urmând să se dedice curselor de anduranță ale FIA. Podiumul de la Interlagos a fost completat de Fernando Alonso (Ferrari).

Vettel, plecat din pole position pentru a doua oară la Interlagos, a pornit prost, dar a revenit pe primul loc chiar la finalul primului tur, detronându-l pe Nico Rosberg, care avea să încheie pe locul al cincilea. Germanul a continuat cursa în stilul propriu, fiind lider până la final, deși a fost la un pas de un incident cu Webber, în momentul în care se afla la boxe pentru un schimb de pneuri (turul 48).
Cursa a fost foarte animată, de la locul 2 în jos, presărată cu numeroase dueluri interesante. Unul dintre ele, cel dintre Webber și Alonso, cu spaniolul depășit de două ori în decurs de 13 tururi, în lupta pentru poziția secundă.
Lewis Hamilton nu a reușit să scape de probleme nici în Brazilia. Plecat de pe locul al cincilea, britanicul a cauzat abandonul lui Valtteri Bottas, din turul 47, când și monopostul său a fost afectat și a fost penalizat cu un drive through. În cele din urmă, campionul mondial din 2008 a terminat pe locul al nouălea.
Cu acest loc al doilea obținut în Țara Cafelei, Webber a urcat pe podium în clasamentul general, terminând al treilea în ierarhia mondială a piloților în ultimul său sezon în Formula 1, după Vettel și Alonso.

digisport.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
sabina on