Thursday, October 6, 2022
Home Stiri Satu Mare Acțiunea ,,Pomi de Crăciun”

Acțiunea ,,Pomi de Crăciun”

În această perioadă, premergătoare Sărbătorilor de iarnă, polițiștii sătmăreni sunt angrenați în acțiuni de prevenire și combatere a tăierii, transportului și comercializării ilegale de material lemnos, mai ales a exemplarelor tinere de brad și molid destinate a fi valorificate sub forma pomilor de Crăciun.

Din experiența anilor trecuți s-a constatat că în lunile noiembrie și decembrie se intensifică activitățile ilegale de tăiere, transport, prelucrare, procesare și comercializare a materialelor lemnoase, în special rășinoase. Astfel, pentru contracararea acestor activități ilegale, polițiștii vor acționa în zonele și pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere și drumurile publice, în zonele împădurite cu rășinoase, în mod special brad, în piețe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare. Vor fi intensificate acțiunile de control și patrulare în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara acestuia, în vederea depistării și sancționării persoanelor care taie ilegal arbori.

La aceste acțiuni participă alături de polițiști și specialiști din cadrul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Satu Mare si Direcția Silvică Satu Mare.

Atragem atenția că, potrivit articolului 19 din Legea 171/ 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 lei până la 5000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză, transportul și/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcați cu sigiliul – crotaliu prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.

1 COMMENT

  1. Consider ca sunt mai multi care vand brazi ilegal decat legal, sa speram ca preturile vor fi pe masura, astfel incat fiecare om sa isi poata cumpara un brad. Chiar daca in general se tau prea multi brazi si multi se risipesc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
un_om_simplu on