Monday, October 3, 2022
Home sus Tir răsturnat la Pișcolt

Tir răsturnat la Pișcolt

Marți seara, pe DN 19, la intrarea în localitatea Pișcolt, un tir înmatriculat în Serbia a ajuns în șanț.

La fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică a Secției 5 Poliție Rurală Petrești și polițiștii Biroului Rutier Carei, care au stabilit că șoferul, un cetățean sârb, de 43 de ani, din cauza vizibilității reduse și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanț. În evenimentul rutier nu au fost rănite persoane, însă vehiculul a fost avariat, iar spatele vagonului a rămas pe partea carosabilă. Astfel, până la punerea în mișcare a autotrenului, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Carei a asigurat fluidizarea circulației în zonă.

Tot în cursul zilei de marți, 03 decembrie, pe linie rutieră au fost organizate mai multe acțiuni preventive și de responsabilizare a conducătorilor auto, fiind reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere.

Au rămas fără permise șoferii ce au încălcat regulile de acordare a priorității pietonilor angajați regulamentar în traversare. Alți doi conducători auto au fost sancționați cu reținerea permiselor deoarece nu s-au prezentat la Poliție pentru întocmirea actelor de constatare, după ce au fost implicați în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.

4 COMMENTS

  1. Datorita faptului ca multi soferi si nu isi adapteaza viteza in functie de conditiile drumului au loc multe accidente,acesta este si cazul soferului tirului care a produs un accident in Piscolt

  2. pacat ca doar atunci stau afara cand se intampla… cred ca ar trebui sa fie de mai multe ori cu ochii-n 4 …dar si asta e permis la noi…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină