Monday, December 5, 2022
Home sus Avocatul porului a demisionat

Avocatul porului a demisionat

Crișu Anastasiu și-a dat demisia din funcția de avocat al poporului. “Motivele sunt de natură personală”, a spus președintele PNL, Crin Antonescu, cel care a făcut anunțul.  Avocatul Poporului, Crișu Anastasiu, și-a înaintat demisia, a declarat, joi, președintele Senatului, Crin Antonescu. Motivele, spune liderul PNL, sunt de natură personală. Crișu Anastasiu este cadru didactic al Universității București, Facultatea de Drept, din 1991. A parcurs toate treptele didactice, iar în 2005 a obținut gradul de profesor universitar. Potrivit CV-ului de pe site-ul Facultății este doctor în Drept procesual penal, specialitate pe care o și predă studenților.

Între 1981-1990 a fost magistrat: atât judecător, cât și procuror. Între 1995-2002 Crișu Anastasiu a fost consilier în Curtea de Conturi. Între 2002 – 2005 a ocupat postul de procuror general financiar pe lângă Curtea de Conturi a României. Între august 2005 – iunie 2009 a fost procuror la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, formator la Institutul Național al Magistraturii. Între 2010-2012 a fost membru în Comisia de specialitate „Științe juridice” din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Este membru în Baroul București și are 56 de ani.

În lumea juridică, Anastasiu este cunoscut ca procurorul care i-a imputat lui Traian Băsescu la acea vreme primar al Capitalei un prejudiciu asupra bugetului municipalității. În 2002, Crișu Anastasiu, pe atunci procurorul general financiar al Curții de Conturi, a sesizat Colegiul Jurisdicțional al Municipiului București pe motiv că, în calitatea de ordonator de credite, primarul general nu a avut aprobarea CGMB pentru o serie de plăți făcute unei firme aferente lucrărilor la Pasajul Basarab pentru care nu avea avizul municipalității.

Curtea de Conturi i-a imputat lui Traian Băsescu un prejudiciu de 37,95 miliarde de lei (vechi, n.r.). Cazul a fost repartizat judecătorului financiar Petre Lazaroiu, care l-a exonerat pe Băsescu de acuzații. Lăzăroiu este în prezent judecător al CCR, instituție cu care Anastasiu, dacă devine Avocat al Poporului, va lua contact nemijlocit, mai ales că Avocatul Poporului este singura instituție care poate sesiza CCR pe ordonanțele de urgență ale Guvernului.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
orsi on