Tuesday, October 4, 2022
Home sus Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică de sărbătorea Nașterii Domnului

Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică de sărbătorea Nașterii Domnului

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenați pe perioada acestui sfârșit de an, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul județului în aria de competență, dar și a municipiului Satu Mare.

In perioada 24-29 decembrie a.c, peste 300 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică atât în municipiul Satu Mare, cât și în localitățile  Carei, Negrești și Tășnad, Beltiug și în zona de competență a acestora.

Pentru ca  sărbătorile Crăciunului să se desfășoare în condiții de siguranță, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetățenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceștia.

Jandarmii sătmăreni vor desfășura individual, dar și în cooperare  cu Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare o serie de misiuni  de asigurare  a ordinii și liniștii publice pentru prevenirea infracționalității și stabillirea unui climat de ordine și siguranță publică.

Echipajele de jandarmi vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției unor incidente sau stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârsesc fapte contravenționale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță pentru cetățeni.

Patrulele de ordine și siguranță publică vor fi prezente  atît în mediul urban cât și în mediul rural  asigurând liniștea cetățenilor pe parcursul sărbătorilor specifice trecerii dintre ani.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetățenilor să fie atenți la bunurile și obiectele personale (genți, poșete, bagaje etc.), să își asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase și sfătuiește cetățenii care vor participa la aceste manifestări,

-să respecte regulile stabilite de organizatori;

-să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant  și declanșator al multor fapte de natură contravențională sau penală,
-să nu depășească limitele decenței socio-morale în manifestările comportamentale;
-să acorde sprijin forțelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menținere a ordinii publice;
-să țină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancționate de lege;
În preajma sărbătorilor Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos,  Jandarmeria Satu Mare  adresează tuturor sătmărenilor gânduri bune, urări de sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi și apropiați !

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină