Wednesday, October 5, 2022
Home Nationale Legea descentralizării a fost respinsă de Curtea Constituțională

Legea descentralizării a fost respinsă de Curtea Constituțională

În ziua de 10 ianuarie 2014, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică, obiecție formulată de un număr de 70 de deputați aparținând Grupurilor parlamentare PDL și PP-DD.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională :

1. Cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă și a constatat că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică, în ansamblul ei, este neconstituțională.

Curtea a reținut încălcarea:
– principiului autonomiei locale, în privința trecerii bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, fără exprimarea consimțământului autorităților administrației publice locale/județene;
– regimului constituțional al proprietății, în privința transferului masiv de bunuri din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, prin derogare de la regulile de drept comun în materie, fără o identificare conform legiilor în vigoare a bunurilor în cauză;
– exigențelor de claritate, precizie și predictibilitate a legii prin reglementarea contradictorie a drepturilor care se transferă/constituie prin lege (de proprietate/de administrare), lipsa de corelare cu ansamblul normativ în materie și cu reglementările din care sunt preluate competențele descentralizate, reglementarea unor structuri descentralizate cărora nu le este conferită nicio atribuție (comisiile județene ale monumentele istorice) cu menținerea în paralel a structurilor care au format obiectul descentralizării (comisiile zonale ale monumentelor istorice);
– principiului legalității, prin nerespectarea cadrului legal în materia descentralizării și a proprietății.

2. Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a respins criticile de neconstituționalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică.

Argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină