Wednesday, December 7, 2022
Home Nationale Pilotul Adrian Iovan a murit, avionul cu echipaj medical a aterizat forțat...

Pilotul Adrian Iovan a murit, avionul cu echipaj medical a aterizat forțat si gasit după CINCI ore de căutări

Toate cele șapte persoane din avionul care a aterizat forțat au fost găsite în viață, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan și o studentă, fiind în stare gravă. Intre timp Adrian Iovan a decedat.

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Ion Burlui, a declarat, luni seară, că una dintre victimele din avionul care a aterizat forțat este încarcerată, o alta are picioarele rupte, iar o a treia, fracturi la mâini.

Burlui a mai spus că, în prezent, este în desfășurare acțiunea de transportare a răniților într-o zonă unde se află autoturisme de teren. De acolo, răniții ar urma să fie duși la mașinile de prim ajutor care să-i transporte la spital.

O persoană grav rănită în accidentul de avion a fost deja coborâtă de către echipele ISU de la locul unde a avut loc aterizarea forțată la un drum unde sunt mai multe ambulanțe SMURD, iar un echipaj al SMURD Cluj face manevre de resuscitare.

“Este o persoană în stare foarte gravă, se efectuează manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.

UPDATE 22:35 Un echipaj al SMURD Cluj încearcă resuscitarea unei persoane grav rănite în accidentul aviatic

O persoană grav rănită în accidentul de avion a fost coborâtă de către echipele ISU de la locul unde a avut loc aterizarea forțată la un drum unde sunt mai multe ambulanțe SMURD, iar un echipaj al SMURD Cluj face manevre de resuscitare.

“Este o persoană în stare foarte gravă, se efectuează manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.

UPDATE 22:27 O echipă de la Salvamont Bihor a ajuns la locul unde au fost găsite victimele accidentului aviatic

O echipă de la Salvamont Bihor a ajuns, la ora transmiterii acestei știri, la locul unde se află cele șapte victime din avionul care a aterizat forțat într-o zonă din Munții Apuseni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Marescu, a declarat că avionul a fost găsit în zona Vârfului Petreasa, iar la fața locului au ajuns doar pădurarii și localnicii din Horea și salvamontiștii din Bihor.

Alina Marescu a spus că două persoane au fost coborâte de către localnici și pădurari pe brațe până într-o zonă unde se aflau mașini de teren.

La rândul său, Gheorghe Giurgiu, un localnic din județul Alba care i-a găsit pe răniți a declarat, la rândul său, că pilotul ar fi prins între fiarele avionului, și că echipele ISU îi acordă ajutor.

UPDATE 22:03 Toate cele șapte victime din avion sunt în viață. Două, în stare gravă

Toate cele șapte persoane din avionul care a aterizat forțat au fost găsite în viață, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan și o studentă, fiind în stare gravă, potrivit unor surse medicale.

Pădurarul Corneliu Olar, care a coordonat operațiuni locale de găsire a victimelor, a relatat la B1Tv că unul dintre răniți era într-o stare critică și a fost transportat de către săteni pe brațe până în localitatea Pietreasa, situată la limita județelor Alba și Cluj, de unde să fie preluat de ambulanță.

“Mai era o fată în stare foarte critică”, a spus Olar, precizând că unul dintre răniți era încarcerat în avion.

Gheorghe Giurgiu, unul dintre localnicii din județul Alba care l-a însoțit pe pădurarul care a găsit răniții, a declarat corespondentului MEDIAFAX că starea acestora “nu este prea bună”.

“I-am găsit, nu sunt într-o stare prea bună, vă dați seama. Acum le facem foc pentru că le este frig. Sunt șapte persoane, iar o femeie este într-o stare mai gravă”, a spus Giurgiu.

Acesta a precizat că este localnic din Pietreasa și a participat împreună cu mai multe persoane la acțiunea de căutare.

UPDATE 21:25 Ponta: Răniții din accidentul aviatic au fost găsiți

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni seară, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliș au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital.

Ponta a spus, la B1TV, că a cerut să fie informat imediat când răniții sunt găsiți.

El a precizat că a primit un SMS în acest sens în timpul emisiunii.

Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că răniții au fost găsiți de un pădurar care cunoaște zona și care a transmis coordonatele echipelor de salvatori.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Bălaș, în jurul orei 21.30 la numărul de urgență 112 a fost primit un apel de la un pădurar care căuta în zona Petreasa și care a găsit epava avionului și victimele la limita județelor Cluj și Alba.

UPDATE 21:00 – Zota: Doi dintre răniți și-au pierdut cunoștința

Coordonatorul de transplant Victor Zota a declarat luni seară, pentru MEDIAFAX, că unul dintre medicii aflați în avionul care a aterizat forțat i-a comunicat telefonic că două dintre victime și-au pierdut cunoștința.

“Am vorbit la telefon cu unul dintre medici, în urmă cu aproximativ o jumătate de oră (20.20 – n.r.), și mi-a spus că doi dintre cei care se aflau în avion și-au pierdut cunoștința”, a spus Zota.

UPDATE 20:45 Victimele accidentului, căutate de pompieri, polițiști, jandarmi și salvamontiști

Medicii și echipajul avionului care a aterizat forțat într-o zonă muntoasă accidentată de la granița județelor Cluj, Alba și Bihor sunt căutați, luni seară, la patru ore și jumătate de la accident, de peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști și salvamontiști, potrivit IGSU.

“Peste 70 de pompieri salvatori din județele Cluj, Bihor, Mureș, și Alba sunt implicați în acțiunea de căutare-salvare a persoanelor care au suferit în urma accidentului aviatic. Acestora li s-au alăturat efective ale jandarmeriei montane, poliției, echipe de salvamontiști și angajați ai Parcului Național Munți Apuseni”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit sursei citate, echipele de salvatori se deplasează, pe jos, spre locul unde a fost semnalat accidentul, însă condițiile de la fața locului sunt foarte greoaie, respectiv zăpadă care, pe alocuri, depășește 50 de centimetri, teren împădurit, în pantă, și vizibilitate redusă.

Oficiali din IGSU au precizat, pentru MEDIAFAX, că operațiunea de căutare se desfășoară “în cerc”, fiind acoperite sectoare a căror restrângere ar urma să ducă la găsirea victimelor.

IGSU mai spune că pompierii salvatori vor continua misiunea de salvare, indiferent de aceste condiții greoaie, până ce vor ajunge la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor supraviețuitorilor.

Prim-adjunctul șefului ISU Alba, col. Cornel Oprișa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că echipele de cercetare caută avionul aterizat forțat la limita dintre județele Cluj și Alba, acesta nefiind localizat.

Oprișa a spus că sunt trei direcții de căutare și că sunt peste o sută de persoane implicate în acțiuni din județele Cluj, Alba, Hunedoara.

UPDATE 19:55  La operațiunile de căutare a victimelor participă și aproximativ 200 de localnici

Șeful Ocolului silvic de la Poiana Horea (Cluj), Felician Petruță, a declarat, luni seară, că informațiile unde s-ar afla avionul cu cele șapte victime sunt neclare și că este posibil ca aeronava să se afle în zona Fântânele, spre coada lacului, la 70-80 de kilometri de Pasul Ursoaia.

Șeful Ocolului silvic de la Poiana Horea a spus că la ora transmiterii acestei știri echipele de intervenție caută, la pas, în toată zona Ursoaia, și că la operațiune participă și aproximativ 200 de localnici.

El a precizat că în zonă, unde este zăpadă, terenul este foarte accidentat, cu pante de până la 45 de grade.

La rândul său, primarul localității Beliș, Viorel Crainic, afirmă că în zonă semnalul telefonic este foarte slab. El a mai spus, de asemenea, că temperatura este în jur de 0 grade Celsius.

Viorel Crainic a declarat corespondentului MEDIAFAX că au fost formate mai multe echipe de căutare, suprafața care trebuie acoperită fiind de circa 10 kilometri pătrați.

“Suntem în zona Poiana Horea, e o zonă greu accesibilă, cu zăpadă. Au fost formate mai multe echipe din jandarmi, salvamontiști, dar și zeci de localnici din comunele Beliș și Horea. Suprafața de acoperit este de circa 10 kilometri pătrați. E o zonă dificilă, unde nu prea este semnal la telefon”, a spus Crainic.

Șeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuț, care participă și el la operațiunea de căutare a victimelor, spunea că în zona unde a aterizat forțat avionul zăpada este “până la brâu”, ceața este foarte densă, iar salvamontiștii, care au tărgi montane, se pot orienta foarte greu, chiar și în condițiile în care victimele încearcă să semnalizeze cu sursă de lumină.

UPDATE 19:34 Șef Salvamont Vlădeasa: În zona unde se află victimele accidentului aviatic zăpada este până la brâu

Șeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuț, care participă la operațiunea de căutare a victimelor, spune că în zona unde a aterizat forțat avionul zăpada este “până la brâu”, iar ceața este foarte densă.

Potrivit sursei citate, la operațiune participă zece salvamontiști din Vlădeasa împărțiți în trei echipe, aceștia fiind ajutați și de localnici, care cunosc foarte bine zona.

Salvamontiștii au tărgi montane, însă din păcate, în zonă zăpada este până la brâu, ceața este foarte densă, iar ei se pot orienta foarte greu chiar și în condițiile în care victimele încearcă să semnalizeze cu sursă de lumină.

El a mai spus că echipele de căutare încearcă să facă zgomote pentru a fi auzite de către victime.

Inițial, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, Cornelia Trif, declara că salvamontiștii din Beliș au ajuns, luni seară, la locul unde se află avionul care ar fi aterizat forțat, în zona Pasului Ursoaia.

UPDATE 18:40 Director Romatsa: Știm exact coordonatele aeronavei, dar este foarte greu de ajuns la victime

Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a declarat că echipele de intervenție au coordonatele exacte ale locului unde a aterizat forțat avionul medical, însă zona este foarte greu accesibilă și este foarte greu de ajuns la victime, care sunt în viață.

“Zona este foarte greu accesibilă. Noi avem coordonatele perfecte ale aeronavei, știm exact unde sunt, pentru că orice aeronavă emite un semnal permanent asupra acestora. Este foarte greu de ajuns la ei”, a spus Frâncu, adăugând că zona este muntoasă și împădurită, iar în plus ceața este densă.

La operațiunea de salvare iau parte echipe ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Cluj, Alba și Bihor.

Conform unor surse medicale, unul dintre medicii din avion, care se poate mișca, a găsit o lanternă și încearcă să semnalizeze echipelor de intervenție locul unde se află avionul.

De asemenea, la ora transmiterii acestei știri, zece salvamontiști de la Cluj au plecat spre zona unde se află avionul.

UPDATE 18:35 Toate cele șapte persoane din avionul care a aterizat forțat au fracturi și răni

Toate cele șapte persoane aflate în avionul cu medici care a aterizat forțat, luni după-amiază, au fracturi și răni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Toți cei șapte sunt conștienți, însă au suferit fracturi și răni, iar majoritatea lor nu se pot mișca, au mai spus sursele citate.

Coordonatorul Unității de Primiri Urgențe (UPU) Cluj, Adela Golea, a declarat, pentru corespondetul MEDIAFAX, că instituția pe care o conduce este pregătită să preia răniții.

“Suntem pregătiți, avem echipaje medicale suplimentare, răniții pot fi internați la Clinica de Chirurgie nr. I pentru a fi operați, dacă va fi cazul. S-au mobilizat toate clinicile pentru a acorda asistență medicală, inclusiv cea de Neurochirurgie”, a spus Golea.

Coordonatorul SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat, la rândul său, că au fost trimise în zona accidentului patru ambulanțe, plus o o mașină de descarcerare.

Echipele de intervenție trimise unde a aterizat forțat avionul cu medici care zbura de la București la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri.

UPDATE 18:25  Echipele de intervenție nu pot găsi medicii și echipajul din avion

Echipele de intervenție trimise unde a aterizat forțat avionul cu medici care zbura de la București la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că medicii și echipajul din avionul care a aterizat forțat nu fost găsiți până la ora transmiterii acestei știri, în ciuda faptului că a fost localizată aproximativ zona unde s-ar afla aeronava.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a spus, la la rândul său, că din informațiile pe care le are de la șeful Salvamont Cluj, care a trimis echipaje la fața locului, zona în care se află avionul este la granița județelor Cluj, Alba și Bihor.

El a precizat că avionul s-ar afla în zona “Ursoaia”, care este foarte accidentată și se află la o altitudine de peste 1.400 de metri.

“Cea mai mare problemă este localizarea avionului”, a spus Uioreanu.

UPDATE 17:35: Elicopterul de la SMURD Mureș s-a retras din zona accidentului aviatic, din cauza ceții

Elicopterul de la SMURD Mureș trimis la locul unde a aterizat forțat avionul care zbura de la București spre Oradea s-a retras din zona accidentului, din cauza ceții, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

“Condițiile meteo nu permit aterizarea, astfel că elicopterul a fost nevoit să se retragă”, au spus sursele citate.

În acest condiții, la locul accidentului vor interveni trei ambulanțe, două mașini de intervenție pentru victime multiple și jandarmii montani, despre care surse medicale au precizat anterior că ar fi ajuns deja la fața locului.

UPDATE 17:25: Avionul a fost localizat în zona localității Fântânele din Cluj

Avionul care ar fi aterizat forțat luni după-amiază a fost localizat în zona localității Fântânele din județul Cluj, în apropierea unui lac de acumulare, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

La locul accidentului au fost trimise trei ambulanțe, două mașini de intervenție pentru victime multiple și un elicopter de la SMURD Mureș.

Avionul, plecat de la București spre Oradea, este de tip BN2 și ar fi aterizat forțat în județul Cluj, fiind pilotat de Adrian Iovan, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, oficiali din MAI.

“Un prim echipaj de intervenție, format din jandarmi montani, a sosit la fața locului. Toți cei șapte din avion sunt conștienți și ar urma să fie transportați la Cluj”, au precizat surse medicale.

Potrivit surselor citate, în avion se aflau medici de la spitalele bucureștene “Sf. Maria”, Fundeni și Elias, precum și unul de la o unitate sanitară din Oradea.

Oficiali din MAI au precizat că avionul, de tip Britten Norman 2 (BN 2), are două motoare, o viteză de croazieră de 200 kilometri pe oră și poate transporta opt pasageri.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Cluj, Adriana Vornicu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că apelul la 112 a fost primit la ora 16.16, fiind făcut de o persoană care se afla în avion, după prăbușirea acestuia.

Bărbatul a anunțat că avionul s-a prăbușit într-o zonă muntoasă și că sunt persoane rănite.

UPDATE 17:20  Șeful IGSU:Toate persoanele din avion, în viață, medicul care a sunat la 112 a acordat primul ajutor

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Ion Burlui, afirmă că toate cele șapte persoane aflate în avionul medical sunt în viață, răniții primind îngrijiri de la medicul care a sunat la 112 pentru a anunța accidentul aviatic.

El precizat că toate informațiile pe care le are de la fața locului au fost furnizate de unul din medicii din avion, cel care a sunat la 112 și care le-a acordat îngrijiri medicale persoanelor din aeronavă.

Șeful IGSU a spus că nu se poate pronunța asupra stării de sănătate a celor șapte persoane aflate în aeronavă.

UPDATE  Poliția Cluj: Nu se cunoaște locul unde se află avionul, este căutat în zona Beliș-Scărișoara

Șeful Poliției Județene Cluj, Tudor Grindean, a declarat că deocamdată nu se cunoaște locul exact unde se află avionul care s-ar fi prăbușit, aeronava fiind căutată în zona Beliș (județul Cluj) – Scărișoara (județul Alba), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful Poliției Județene Cluj, Tudor Grindean, a spus că avionul de mici dimensiuni, în care se aflau șapte persoane și care se deplasa de la București spre Oradea, s-ar fi prăbușit în zona Beliș-Scărișoara, mai multe echipaje de intervenție îndreptându-se spre zona respectivă.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu se cunoaște exact unde s-ar fi prăbușit avionul, el fiind căutat în zona Beliș-Scărișoara.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Cluj, Adriana Vornicu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că apelul la 112 a fost primit la ora 16.16, fiind făcut de o persoană care se afla în avion, după prăbușirea acestuia.

Bărbatul a anunțat că avionul s-a prăbușit într-o zonă muntoasă și că sunt persoane rănite.

UPDATE 17:00 Informații inițiale indicau că avionul s-a prăbușit. La ora transmiterii acestei stiri, jandarmii montani au ajuns la locul accidentului.

UPDATE 16:45 Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit în apropierea localității Beliș, în județul Cluj, într-o zonă montană.

Prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan, a declarat că în aeronavă erau șapte persoane, iar una dintre acestea a sunat la 112 și a anunțat accidentul aviatic.

El a precizat că la ora transmiterii acestei știri, mai multe ambulanțe se îndreaptă spre locul accidentului.

Conform unor surse medicale, la bordul avionului se aflau patru medici, o asistentă și doi membri ai echipajului de zbor.

Sursele citate au precizat că toate cele șapte persoane sunt în viață.

Echipajul medical aflat la bordul aeronavei mergea la Oradea pentru o intervenție de prelevare de organe.

La 9 ianuarie 2006, patru persoane, între care doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, pilotul Valentin Stănescu și copilotul Augustin Toma, și-au pierdut viața după ce elicopterul care transporta un echipaj SMURD s-a prăbușit în apropierea aeroportului din Iași.

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină