Thursday, December 1, 2022
Home Stiri Satu Mare Peste 150 de evenimente organizate de Centrul de Creație în 2013

Peste 150 de evenimente organizate de Centrul de Creație în 2013

Miercuri, 22 ianuarie în sala mică a Consiliului Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale( C.J.P.C.T) și-a prezentat activitatea pe anul 2013 și planurile pe anul 2014.

Poetul Felician Pop, ocupă funcția de director a instituției de 9 ani.

În anul 2013, Centrul de Creație a realizat 80% din activitățile propuse, reușid să organizeze nu mai puțin de 162 de evenimente culturale dintre care: 31 de manifestări etnofolclorice; 82 culturale; o lansare de album de muzică populară; 17 lansări de carte; 2 dezveliri de plăci comemorative și 29 de vernisaje, acestea fiind promovate în presa, atât locală cât și națională.

Dintre cele mai importante evenimente amintim:

“Recitațio“, ediția a VII -a, eveniment de promovare a poeziei, în special a cele aparținând poeților sătmăreni, manifestare adresată elevilor de liceu.

” Prim Art“, ediția I, eveniment în care au fost premiați cei care au contribuit la inflorirea culturii sătmărene.

” Sâmbra Oilor și Oțeloaia“, evenimente de promovare a folclorului tradițional, peste 7000 de participanți. Prin aceste două festivalulri, vrem să promovăm folclorul real. Satu Mare, în momentul de față stă bine la capitolul valori autentice“. a declarat Felician Pop.

” Danțu’ Mânânțăilor“, eveniment ce se adresează copiilor de școală. Ideea acestui concurs este aceea de a educa tinerii în folclorul tradițional. Numele vine din Oaș, unde copiii mici când ieșeau din biserică mergeau la “ciupercă” și învățau să danseze.

“Danțu’  la șură “, eveniment ce are loc în a doua zi de Paște, Este un obicei care a cam dispărut în zilele noastre,  prin el încercăm să promovăm folclorul adevărat, instituția noastră nu poate scoate în față, non-valoarea, în Satu Mare avem mulți căntăreți falși și foarte puțini care reușesc să păstreze adevăratele tradiții populare.a declarat Felician Pop.

Deasemenea pentru anu 2014, conducerea instituției și-a propus să prganizeze pe lângă evenimentele deja consacrate și alte manifestări noi.“Avem foarte multe evenimente de organizat, sunt și unele noi cum ar fi, un concurs de folclor someșan la Medieșu Aurit, în care să invităm artiști din zona Transilvaniei, numele evenimentului “Rozmarin în colțul mesei”, vine de la o melodie a cântărețulul Nicolae Sabău. O tabără de Limba și Literatura Română, pentru tinerii din Ucraina. În Ucraina sunt 4 sate în care 90% din localnici declară ei, sunt volohi( români) dar au fost deznaționalizați, iar noi încercăm să venim în sprijinul lor pentru ai ajuta să învețe limba română.” adaugă, Felician Pop.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, este o instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, având ca și atribuții principale: conservarea și promovarea culturii tradiționale sătmărene.

Activitatea culturală a instituției se desfășoară pe teritoriul județului Satu Mare, pentru probleme de interes local și județean, reprezintă tradițiile locale pe plan intern și internațional, asigură realizarea atribuțiilor autorității administrației publice județene stabilite prin lege și alte acte normative, precum și cele care rezultă din hotărârile Consiliului Județean Satu Mare. Finanțarea se realizează din venituri proprii și din alocații bugetare de stat prin bugetul Consiliului Județean Satu Mare.

“Ideea aceste instituții este aceea că: Viață fără cultură, nu este viață și cultura fără viată, nu este cultură.” a adăugat în final directorul C.J.C.P.T, Felician Pop.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
cami on