Wednesday, December 7, 2022
Home interviu Jurnal Fata din Jurnal - Interviu cu Alexandra Babici: ”Mă atrage o minte...

Fata din Jurnal – Interviu cu Alexandra Babici: ”Mă atrage o minte deschisă si o companie plăcută”

Pentru început poți să-mi spui câteva lucruri despre ține?

Bună, mă numesc Babici Alexandra, am 17 ani, sunt elevă în clasa a XI-a profil biologie-chimie bilingv la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Mă descriu ca fiind o persoană ambițioasă, înțelegătoare, liniștită, dar și foarte sensibilă.

Cum trebuie să arate pentru tine băiatul ideal?

Din punctul meu de vedere, noțiunea de „ideal” nu poate fi definită, însă persoana care să se potrivească cel mai bine concepției mele de „ideal”, aceea există. Așadar, apreciez la un baiat sinceritatea, comportamentul, caracterul. Mă atrage o minte deschisă, o companie plăcută, felul de a purta o discuție. Însă trebuie să fie și o persoană în care să pot avea încredere, care să aibă simțul umorului bine dezvoltat, și nu în ultimul rând o personă în jurul căreia să mă simt confortabil.

alexandra babici (22)Cum comentezi expresia ,, să fii om e lucru mare, să fii domn e o întamplare?

Sunt în totalitate de acord cu această sintagmă. Calitatea de „om” este una înnăscută, însă depinde de noi dacă o păstrăm și continuăm să o dezvoltăm sau dacă ajungem să călcăm peste unele principii umane. În ziua de azi, este foarte greu să rămâi „om”, adică să îți urmărești țelurile fără a-i călca în picioare pe alții, să ajuți chiar dacă nu primești nimic în schimb și altele. A fi domn poate reprezenta un privilegiu cu care ne naștem, necontribuind cu nimic la bunăstarea respectivă, dar și un scop atins pe parcursul vieții, fie prin propriile noastre puteri, fie prin diferite compromisuri. În concluzie, omenia ar trebui să reprezinte o calitate esențială în existența fiecărui individ, indiferent de statutul social și material, pe când „domnia” stă sub semnul norocului.

De ce crezi că tot mai mulți tineri cad în patima drogurilor?

Problema drogurilor este o problemă majoră a tinerilor din ziua de azi. Cu toate că aceștia sunt conștienți de riscurile la care se expun, drogurile reprezintă o provocare a adolescenților. Perioada de adolescență se caracterizează în primul rând, prin dorința de a experimenta ceva nou. Această dorință izvorăște din curiozitate, iar odată aflați sub efectul drogurilor, ei par a depăși dificultățile și incertiudinile cotidiene. Pot duce la consum de droguri și anturajul, respectiv problemele din cadrul familiei.

Crezi în dragoste la prima vedere? De ce ?

Nu, nu cred în dragoste la prima vedere. Consider că dragostea nu se cunoaște decât în momentul în care ajungi să iți cunoști partenerul, să îi descoperi atât calitățile, cât și defectele. La prima vedere probabil este vorba doar de o atracție reciprocă, care mai apoi se concretizează prin apariția sentimentului de iubire.

alexandra babici (15)Ce hobby-uri ai?

Printre hobby-urile mele se numără înotul, cititul, modellingul. De asemenea îmi face o deosebită plăcere să petrec timpul alături de persoanele dragi și să călătoresc.

Ce te atrage la modeling?

Modellingul pentru mine reprezintă un mod de a mă detașa de rutina zilnică, de a scăpa de problemele care mă înconjoară și de a evada într-o altă lume, cu totul și cu totul diferită. O lume în care se pune accent pe frumusețea fizică a unei persoane și care îți oferă șansa de a te descoperi pe tine însuți.

Ce apreciezi cel mai mult la un om și ce nu?

Apreciez la un om sinceritatea, bunele maniere, corectiduinea și modestia, însă disprețuiesc oamenii care se cred superiori față de alții și consideră că le este permis să trateze cu răutate persoanele din jur.

Ce înseamnă  Satu Mare pentru tine?

Satu Mare este orașul meu natal, în care am copilărit, am cunoscut persoane minunate și în care m-am dezvoltat. Cu siguranță, Satu Mare este orașul pe care îl voi purta mereu în suflet și de care îmi voi aminti cu drag.

Cât crezi că pot conta banii în ziua de azi?

Cu toate că majoritatea persoanelor consideră că banii reprezintă totul în noua societate, eu nu împărtășesc această părere. Desigur că banii sunt necesari în viața fiecăruia, dar nu reprezintă o prioritate. Consider că aceștia sunt suficienți atâta timp cât îți pot oferi un trai decent, dar la un moment dat nu devin decât un moft.

Crezi că o lume condusă de femei ar fii mai bună?

Nu. Sunt de părere că nu sexul ne definește, ci competența și abilitatea de a gestiona situațiile. În posturile de conducere ar trebui să primeze aptitudinile persoanei respective.

Mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștrii.

Vă multumesc și eu! Vă doresc sa vă umpleți mintea cu gânduri și imagini constructive, care să vă ajute să vă continuați evoluția personală, astfel încât să luminați și inspirați viețile altora.

logo-gabymodels

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
ovi on