Wednesday, December 7, 2022
Home sus A vrut să iasă din țară cu un buletin fals

A vrut să iasă din țară cu un buletin fals

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat în Punctul de Trecere a Frontieră Petea  o minoră în vârstă de 15 ani, care încerca să iasă ilegal din România, cu o carte de identitate falsă.

Miercuri, 05 februarie, aproape de miezul nopții, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară, călătorind într-un autocar, o persoană care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate pe numele T.V.M., în vârstă de 15 ani, din județul Mureș.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, la controlul documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Persoana în cauză a declarat că intenționa să ajungă în Spania, unde se află mama și sora sa, dar și-a pierdut cartea de identitate, iar tatăl ei, cu care ea rămăsese acasă, nu a vrut să o sprijine în obținerea legală a unui nou document. Așa că a făcut rost de cartea de identitate falsă prin intermediul unei persoane necunoscute, sperând că astfel va putea ieși din țară și va ajunge în Spania.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină