Monday, December 5, 2022
Home sus Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții instituțiilor de protecție a mediului

Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții instituțiilor de protecție a mediului

În cursul zilei de azi, 17 februarie, prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat o ședință de lucru la care au participat reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului, Direcției Silvice, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară și specialiști din cadrul Instituției Prefectului.

Întâlnirea a fost convocată ca urmare a sesizării Instituției Prefectului de către un număr de unități administrativ – teritoriale privind dificultățile în derularea proiectelor proprii, ale cetățenilor sau agenților economici la limita sau în interiorul Ariilor Naturale Protejate “Râul Tur” aflate în custodia Organizației Neguvernamentale Societatea Carpatină Ardeleană.

Din discuții a rezultat că Societatea Carpatină Ardeleană nu aplică unitar normele privind acordarea avizelor în vederea efectuării unor lucrări pentru gospodărirea pădurilor.
Prefectul Eugeniu Avram a dispus constituirea unei comisii mixte de control pentru verificarea aspectelor semnalate.
Prefectul s-a arătat nemulțumit de faptul că autoritățile locale au transmis sesizările către Instituția Prefectului și nu și către Agenția pentru Protecția Mediului, organism abilitat de lege să dea avizele de mediu, ținând cont și de planurile de urbanism ale comunelor. Totodată, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului au subliniat că există posibilitatea acordării avizelor favorabile în executarea unor construcții, în special locuințe, condiționat de respectarea unor prevederi ale Ordonanței nr. 57 privind zonele protejate.
Prefectul a mai arătat că sesizările privind aspectele neconforme în aplicarea legislației de mediu de către custode trebuie transmise către Agenția de Mediu cu atât mai mult cu cât proiectul regulamentului de management al Ariilor Protejate Naturale “Râul Tur” este înaintat Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice pentru avizare cu consultarea și avizul Agenției de Mediu.
În final, prefectul a făcut un apel la implicare în rezolvarea problemelor cetățenilor și transmite custodelui obligația legală de a respecta legea și de a o aplica cu aceeași măsură tuturor persoanelor fizice și juridice ce intră sub incidența legii.
Prefectul a dispus să se întocmească o informare ce va fi transmisă Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice în care se vor menționa diferite disfuncționalități privind excepțiile în aplicarea legii ce reglementează ariile protejate, cât și managementul defectuos al custodelui și reclamațiile la adresa acestuia.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
lavi on Evenime