Wednesday, December 7, 2022
Home sus Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL

Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL

Călin Popescu Tăriceanu a confirmat, miercuri, pentru MEDIAFAX, faptul că și-a prezentat demisia din PNL, menționând că în cursul dimineții i-a telefonat președintelui PNL, Crin Antonescu, “să accepte reluarea discuțiilor cu premierul, în sensul continuării USL”, răspunsul acestuia fiind negativ.

El a precizat că a avut o discuție în cursul dimineții cu președintele PNL,Crin Antonescu, legat de continuarea negocierilor din USL pentru a se ajunge la un comun acord.

“De dimineață i-am dat un telefon (președintelui PNL, Crin Antonescu – n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuțiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ”, a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a menționat că nu a mai discutat cu Antonescu despre intenția sa de a demisiona din partid.

Fostul președinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu și-a dat demisia, miercuri, din organizația PNL Sector 1, a declarat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Cristina Pocora.

Fostul premier din perioada 2004-2008 este membru fondator al PNL.

El a deținut funcția de președinte al PNL între februarie 2005 și martie 2009.

De asemenea, a fost președinte interimar al PNL și copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr – D.A. între octombrie 2004 și februarie 2005.

În perioada 1993-2004, Tăriceanu a fost vicepreședinte al Partidului Național Liberal, iar între 1990 și 1992
secretar executiv al PNL.

Călin Popescu Tăriceanu, alături de Cristian David, Radu Stroe și Ioan Ghise, s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegația Permanentă a PNL.

Fostul președinte al PNL a fost marți la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta despre păstrarea USL.

Înaintea acestei discuții, într-o conferință de presă, Tăriceanu a lansat un apel către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marți și să revină în USL, el precizând că miercuri dimineață a avut o discuție cu premierul Victor Ponta, care l-a asigurat că dorește continuarea USL “în actuala formulă”.

“Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu apreciez că a fost luată pe baza unor afirmații false, a unor afirmații greșite care au fost furnizate colegilor mei și aceștia au fost induși în eroare. Am vorbit dimineață cu Victor Ponta și l-am întrebat dacă dorește să continuăm proiectul USL și mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. În actuala formă, subliniez. Așadar, îmi permit să fac un apel către președintele PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei pe care o luat-o ieri și drept urmare să revină în USL”, a afirmat Tăriceanu.

8 COMMENTS

  1. cea mai buna veste din ultimii 10 ani!!!!
    un tradator si un parvenit ce cocheteaza cu budapesta pentru interesul propriu…va ramane in istorie ca cel care a dat budapestei mostenirea GOJDU pentru romani!!!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
ion on