Wednesday, December 7, 2022
Home sus Primarul din Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca este „Cel mai gospodar primar al anului...

Primarul din Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca este „Cel mai gospodar primar al anului 2013”

La București a avut loc în perioada 05-07 martie 2014,  cea de-a XXI-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației centrale respectiv din cadrul ministerelor dezvoltării regionale și administrației publice și ai finanțelor publice.

La reuniune au participat peste 60 de primari din toate regiunile țării. Aleșii s-au declarat nemulțumiți de folosirea și interpretarea abuzivă a legislației ambigue, incoerente ca o formă de presiune și șantaj asupra autorităților publice locale de către unele instituții ale statului. Primarii prezenți au solicitat ministerului de resort să sprijine mai mult, prin operativitate, și să acorde mai multă atenție derulării proiectelor cu finanțare europeană sau națională implementate de orașele mici. Acestea au fost lipsite în mod constant de măsuri financiare dedicate special dezvoltării proprii, comparativ cu mediul rural care a beneficiat de sprijin constant acordat prin fondurile europene.

Un moment important pe agenda reuniunii a fost reprezentat de decernarea premiilor la următoarele categorii – Primarul anului 2013, Cel mai bun Primar, Cel mai activ Primar, Cel mai gospodar Primar și Cel mai popular Primar. Un premiu post mortem pentru întreaga activitate de edil a fost acordat lui Ion Petre, fost primar al orașului Panciu, județul Vrancea.

Președintele Asociației Orașelor, Nicolae Matei, a acordat  doamnei Aurelia Fedorca primar al orașului Negrești-Oaș, distincția de „Cel mai gospodar primar al anului 2013”.

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
lavi on