Monday, December 5, 2022
Home Local Didi Prodan dorit în Ghencea de Gigi Becali

Didi Prodan dorit în Ghencea de Gigi Becali

Potrivit celor de la fanatik.ro, patronul Stelei a rămas impresionat de discursul lui Didi Prodan în războiul lui cu președintele FRF și ar dori să îl aducă în Ghencea pe fostul mare fundaș al Generației de Aur.

Deși se află încarcerat la Poarta Albă, Gigi Becali este la curent cu tot ce se întîmplă în fotbalul românesc. Omul de afaceri nu ratează nici o emisiune pe temă sportivă care se difuzează la televizor, iar cele unde invitați sînt foști mari fotbaliști ai echipei naționale sînt preferatele sale. Zilele trecute, patronul Stelei a vizionat un talk-show în care invitat a fost Daniel Prodan, iar discursul actualului director sportiv al FRF l-a impresionat pe latifundiar. Imediat după emisiune, Gigi și-a sunat apropiații și le-a transmis că fostul internațional este persoana potrivită care să ocupe postul de director sportiv al grupării roș-albastre.

Aflat în război deschis cu Răzvan Burleanu după ce președintele FRF i-a cerut demisia, Daniel Prodan a continuat disputa prin intermediul televiziunilor. I-a oferit replici tăioase șefului de la Casa Fotbalului, i-a transmis că nu îi este frică de el și că nu va pleca sub nici o formă din Federație decît dacă va primi compensații de 100.000 de euro. Atitudine de războinic care l-a încîntat pe Gigi Becali. Omul de afaceri și-a sunat imediat un apropiat pentru a se interesa de trecutul fotbalistic al lui Prodan, de care nu avea habar. “Bă, ăsta a jucat la Steaua? Da? Să fie clar, dacă va fi dat afară din Federație, îl vreau la Steaua! Este perfect pentru postul de director sportiv!”, a transmis Gigi.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină