Monday, December 5, 2022
Home sus Ponta: Duicu nu a fost la mine. Pentru a evita alte înscenări,...

Ponta: Duicu nu a fost la mine. Pentru a evita alte înscenări, mi-am mutat biroul la MApN

Premierul Ponta spune că nu s-a întâlnit cu șeful CJ Mehedinți, Adrian Duicu, și nici nu a discutat cu acesta despre schimbări în poliție, adăugând că, pentru a evita alte înscenări, și-a mutat biroul în sediul Ministerului Apărării, unde orice intrare este înregistrată ca într-o unitate militară.
“De astăzi de dimineață începând mi-am mutat biroul. Mi-am mutat biroul. L-am rugat pe domnul Dușa (ministrul Apărării-n.r.), am un birou la Ministerul Apărării Naționale, aia e unitate militară. Oricine intră, dacă veniți la mine, fiind unitate militară, se înregistrează. Acolo (la Palatul Victoria-n.r.) era mai civil, așa”, a spus Ponta la România TV.
Întrebat dacă asta înseamnă că șeful Guvernului se mută într-o unitate militară, Ponta a precizat că este vorba de un minister unde, realmente, în orice moment, orice instituție a statului poate să primească date legat de cine a fost la el și cât a stat.
“Până în luna noiembrie, mă aștept la înscenări, ori eu vreau ca, până în noiembrie, asemenea înscenări și asemenea montaje făcute de domnul Băsescu, de oamenii din jurul lui, să poată fi dejucate foarte clar și foarte simplu. Până în noiembrie, acolo o să stau”, a afirmat Ponta.
El a arătat totodată că DNA nu arată că Duicu ar fi venit efectiv la el, ci că așa susținea acesta.
“M-am dus și am întrebat: nu a fost Duicu, nu a vorbit cu mine, nu a vorbit cu șeful Poliției, de unde aveți această informație, că la mine în birou…? La mine în birou a venit șeful CIA cu șeful SRI, 20 de prim-miniștri, vin șefi de mari corporații, vroiam să întreb. Păi, zice, noi nu am zis așa ceva, ci că Duicu îi spunea altcuiva pe un telefon – din benzinărie, de pe autostradă -….Nu a fost la mine, am întrebat, dar și DNA zice – noi nu zicem că a fost, ci că a vorbit pe telefon”, a relatat Ponta.
Curtea de Apel București a decis recent arestarea preventivă pentru 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și omului de afaceri Constantin Popescu, președintele PSD Orșova, în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție.
Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influență, cumpărare de influență, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu și două infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii DNA susțin că Adrian Duicu și-ar fi traficat influența în cabinetul lui Victor Ponta, președintele CJ Mehedinți transmițându-i șefului IPJ Ștefan Ponea că la Guvern se află și ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, și că premierul l-a chemat pe șeful IGPR, Petre Tobă. Așadar, din referatul publicat de Gândul, nu rezultă că ar fi fost făcute înregistrări în biroul lui Ponta, ci doar faptul că Duicu era cel monitorizat.
În dosarul de corupție, în care șeful Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, și șeful Poliției Județene, Ștefan Ponea, au fost arestați preventiv, apare și numele premierului Victor Ponta, scrie Gândul.
Premierul Victor Ponta a fost întrebat atunci dacă a existat o întâlnire, respectiv o discuție între fostul ministru de Interne Radu Stroe și șeful IGPR, Petre Tobă, în biroul său de la Palatul Victoria, el răspunzând: “Nu, nu a avut”.
Întrebat despre faptul că procurorii susțin că în biroul său se făcea trafic de influență de către președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, Ponta a negat.
“Ce trafic de influență? Despre mine? Am citit, nu scrie așa ceva acolo, vă rog să nu denaturați, vă mulțumesc”, a răspuns Ponta.
Întrebat din nou dacă a avut loc o întâlnire între Stroe și Tobă în biroul său, Ponta a răspuns: “Nu, nu a avut”.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
alina on