Monday, December 5, 2022
Home Local Olimpia a pierdut la Bihor

Olimpia a pierdut la Bihor

Olimpia a jucat sâmbătă de la ora 11 în etapa a III-a din playout-ul Ligii a II-a în deplasare împotriva celor de la FC Bihor.

Gazdele au început mai bine meciul și în minutul trei au avut deja prima ocazie, au beneficiat de o lovitură de pedeapsă. Letan execută, Miron respinge mingea. Balonul ajunge la Lupu, care e faultat de Bujor și centralul indică din nou punctul cu var. 1-0 După îndelungi proteste, timp în care R. Lukacs și Bujor au primit cartonaș galben. A doua oară jucătorii bihoreni nu au mai ratat, iar R. Lukacs a înscris pentru 1 la 0. Peste doar patru minute Cigan poate face 2-0, dar șutul său e blocat în ultimul moment. În minutul 17  Olimpia reușește să restabilească egalitatea  Gavrilescu profită de o neînțelegere în defensiva orădenilor, pasează la șase metri la Bujor, care trimite cu latul la colțul scurt și îl invinge pe portar.  Minutul 33 aduce golul de 2 la 1 pentru bihoreni, Fază prelungită de atac. Corner executat de Bic de pe stânga, mingea trece pe la Pop și Lazăr și ajunge în patru metri la R. Lukacs, care reușește „dubla”. Iar la pauză scorul era de 2 la 1 pentru FC Bihor.
Antrenorul Tibi Csik a făcut două schimbări la pauză în speranța că va reuși să întoarcă scorul, așadar a ieșit Faur, și a intrat Szalkai, în timp ce Feier este schimbat cu Boștină. Cu toate că Olimpia a făcut două schimbări și își dorea mai mult să înscrie, tot echipa gazdă a marcat. În minutul 58 șutează de la 35 imparabil și îi duce pe orădeni aproape de victorie. În minutul 83  Olimpia nu se dezminte și revine pe final de meci. Boștină înscrie cu un șut de la 20 de metri și menține suspansul.
Scorul final este de 3 la 2 pentru FC Bihor.
Arbitru: Marius Chițu (Târgoviște); Asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) și Marius Bălan (Dej)
►FC Bihor: Smaranda – Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Pascariu, R. Lupu  – Haș, Străuț – Fl. Pop, Bic, Cigan – R. Lukacs
Rezerve: Sălăjan – Mintaș, M. Popa, M. Stancu, Sorian, Z. Lukacs, Mihuț
Antrenor: Alexandru Pelici
►Olimpia: Miron – D. Muntean, Fl. Mureșan, C. Ene, Iuhas (cpt.) – Gavrilescu, Villand, Roghină(min. 60 Rus), Faur(min. 46 Szalkai) – Vl. Bujor, Feier( min. 46 Boștină)
Rezerve: Suta – Scvarzkopf,, Bălău, Romario Rus, Al. Boștină, D. Lemac, Szalkai
Antrenor: Tiberiu Csik

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
orsi on