Wednesday, December 7, 2022
Home sus Nicolas Sarkozy, arestat preventiv

Nicolas Sarkozy, arestat preventiv

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marți dimineața, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influență, o măsură fără precedent împotriva unui fost șef al statului francez, a declarat o sursă judiciară.

Anchetatori de la Brigada Anticorupție din cadrul Poliției Judiciare îl vor putea audia pe Sarkozy timp de până la 24 de ore, un mandat care poate fi prelungit cu alte 24 de ore.

Sarkozy a sosit marți dimineața la sediul Brigăzii, pentru a fi audiat într-un dosar privind presupuse fapte de ttrafic de influență, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției.

O mașină cu geamuri închise la culoare, la bordul căreia se afla fostul șef de stat, a sosit la sediul Direcției Centrale a Poliției Judiciare din Nanterre, la periferia Parisului, potrivit unui jurnalist AFP.

Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul președinte din perioada 2007-2012 a încercat să obțină informații de la un magistrat de rang înalt despre o anchetă care-l viza, în schimbul promisiunii unui “post de prestigiu”.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
orsi on