Thursday, December 1, 2022
Home Stiri Satu Mare UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural

UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural

Satul de moți Ianculești aparține de UAT Carei. Deși drumul principal a fost asfaltat abia în primăvara acestui an, prin bunăvoința președintelui Adrian Ștef de la Consiliul Județean, satul figurează la administrația financiară din Carei la loc  “de cinste”, ca făcând parte din zona A, alături de Calea 1 Decembrie 1918.

Satul moțesc Ianculești nu are are nici canalizare , nu este racordat la rețeaua  de apă potabilă iar drumurile colaterale celui principal sunt de pământ peste care au fost aruncate de-a lungul timpului câteva camioane de piatră spartă. Important este că figurează la loc de frunte,în prima zonă, alături de cel mai select bulevard al municipiului Carei și că pentru un hectar de teren arabil  impozitul  este de 112 lei,comparativ cu 45 de lei  în satele Marna sau  în Ciumești sau cu 76 și 60 lei din zonele III și IV din municipiul Carei.

Un sat cu un număr redus de locuitori suscită totuși interesul unor  elemente destabilizatoare ce nu văd cu ochi buni o comunitate moțească formată din descendenți ai lui Avram Iancu, în vecinătatea Careiului, orașul multietnic cu primar și viceprimar UDMR.

În satul Ianculești  care contribuie cu taxe și impozite la primăria Carei ,nu există  un punct de prim ajutor și nici de intervenție în caz de urgență după cum am mai scris de altfel.

Clădirea Căminului Cultural și a școlii sătești sunt clădiri neglijate până la ignorare din 1990 până încoace.

După alegerea noului delegat sătesc în februaruie 2013 în persoana lui Ciprian Chiorean,acesta a solicitat în mai multe rânduri sprijin pentru preluarea în gestionare de la primăria Carei a celor 2 clădiri,chiar de la consilierul local fiu al satului. Se dorea ca prin voluntariat, aceste clădiri să fie redate circuitului normal adică să poată fi utilizate de săteni pentru evenimentele locale specifice fiecărei comunități.

Ianculeștiul este singurul sat din întrega zonă care nu dispune de Cămin Cultural utilizabil,adica sătenii nu au un spatiu unde să poata ține o nuntă,un parastas sau o serbare pe timp de iarnă!  Doar astfel de întruniri  sunt periculoase pentru cei ce nu doresc întărirea unei comunități românești,nu?

O simplă semnătură din partea primarului Kovacs ar putea  reda sătenilor în recondiționare și apoi gestionare Căminul cultural și școala, deja dărăpănate.

Nu numai că nu dorește ca frumosul sat Ianculești să beneficieze de Cămin Cultural, dar a fost preluat în administrarea conducerii UDMR a orașului și luciul de apă al satului. Preluarea a însemnat de fapt îngrădirea  lacului CU SÂRMĂ GHIMPATĂ,pe un teren  pe care sătenii  PLĂTESC IMPOZIT și care figurează ca făcând parte din pășune.

Pe aceeași pășune a satului pe care se plătesc dările către primărie, s-a construit o parcare fără autorizatie de construcție și o fundație de clădire tot fără autorizație,sfidându-se cu bunăștiință Legea 50/1991 și OUG 34/2013.

Deși am scris de mai bine de un an de zile despre aceste lucruri, nicio autoritate competentă  nu a luat măsuri pentru intrarea în legalitate a stării de fapt de la Ianculești,via primăria Carei.

Delegatul sătesc Ciprian Chiorean a depus în luna iunie 2014 și un Memoriu către Primăria  și Consiliu Local Carei prin care solicită atribuirea în folosință a întregii suprafețe de pășunat din hotarul satului Ianculești,a luciului de apă și a pădurii satului care este consemnată în documentele de care dispune în urma deplasărilor sale la Arhivele Naționale.

În contextul în care  se face uz de lozinci si patriotism de paradă,confiscându-se până și  însemnele naționale care sunt de fapt ale tuturor cetățenilor români,administrației  UDMR a municipiului Carei i se permite eludarea legilor în vigoare ale statului român.

Daniela Ciută

2 COMMENTS

  1. ce treaba are stef cu caminul cultural din ianculesti care apartine de primarul udemerist kovacs????
    udmr este sustinut de psd si de aici toate mizeriile la adresa romanilor!!!!
    udmr carei a luat lacul de la sateni si la inconjurat cu sarma ghimpata ca la auschwitz si la cere taxa daca vor satenii sa mearga la lacul lor!!!!
    azi a mers jenika in sat si a zis ca daca nu se voteaza cu psd nu le face la sateni capela!!!!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină