George Pușcaș devine pe zi ce trece un jucător tot mai important la Inter Milano. O confirmă chiar tehnicianul nerazzurrilor, Roberto Mancini, care îi prevede un viitor important tânărului atacant român.
Golgheter la echipa Primavera a clubului, Pușcaș a debutat deja în Serie A, iar în Cupa Italiei a fost în premieră titular la Napoli, unde a avut o evoluție apreciată. Mai mult decât, jucătorul de 18 ani are ocazia de a juca pentru prima oară și în Europa League, după ce a fost inclus pe lista UEFA a nerazzurrilor.
Datorită prestației încurajatoare de pe San Paolo, o parte a presei italiene l-a anunțat pe Pușcaș titular și în meciul de campionat cu Palermo, care se va disputa duminică, de la ora 21:45, și care va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.
Mancini a evitat să dea un răspuns clar la această întrebare, însă a subliniat că tânărul fotbalist român rămâne în vederile sale.
“A jucat primul său meci ca titular într-o partidă importantă, în fața multor fani. Va avea multe oportunități și în viitor. Vom vedea dacă duminică vom folosi jucători mai proaspeți, precum Palacio și Podolski, care au fost menejați la Napoli”, a spus antrenorul de 50 de ani, la conferința de presă de ieri.
Faptul că tehnicianul nerazzurrilor este mulțumit de Pușcaș a fost confirmat și de Gazzetta dello Sport, care, într-un articol dedicat românului, a scris că “Mancini e convins că George are toate călitățile necesare. Atât timp cât are golul în sânge poate juca la orice nivel și poate marca în orice meci așa cum a demonstrat de la transferul în Italia”.
În același timp, directorul sportiv al clubului, Piero Ausilio, a declarat pentru Inter Channel că nu s-a urmărit aducerea unui atacant în perioada de mercato recent încheiată tocmai pentru ca Pușcaș și au alt tânăr atacant, Federico Bonazzoli, să primească mai multe șanse de a juca.
Pușcaș are viitor la Inter
Recent Comments
Hello world!
on
Deputatul Andreea Paul: "Taxele și impozitele locale vor crește de cinci ori față de anii trecuți!"
on
( UPDATE ) ȘOCANT: Gabriela Dorgai, actriță a Teatrului de Nord, găsită moartă pe malul Someșului

Casa lui George Enescu de la Mihăileni, salvată în ultimul moment de un grup de arhitecți voluntari
on
Parlamentul se reunește miercuri pentru declarația politică privind demisia președintelui Băsescu

Prins de polițiști în timp ce conducea un tractor fără permis și sub influiența băuturilor alcolice
on
Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate

De vineri, firmele care nu au antecedente penale vor primi certificatele de cazier judiciar "pe loc"
on
Primăria apelează la fondul de rezervă bugetară și propune 6.000 euro pentru un film de 30 de minute
on
Blaga: La Ambasada SUA s-a discutat despre relațiile bilaterale, situația din regiune, anticorupție
on
Băsescu: Pentru anul acesta văd capacitatea de creștere a economiei între patru și cinci procente
on
Băsescu: Dimineața, cabinetele președintelui și premierului sunt verificate de sisteme de ascultare

Misteriosul consilier din Primăria Carei plătit din bani publici.Apariție numai pe statul de plată
on
Implicarea APM Satu Mare la Programul Național ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Stef, declarat INCOMPATIBIL. A.N.I. cere DEMISIA
on
Antonescu: La prezidențiale contracandidatul meu va fi cel mai probabil Ponta, cu șanse de 48-52%

Ponta a discutat cu Băsescu despre problema interdicției în România pentru unii cetățeni maghiari

Și-a dat foc
on
Rusia a declarat "RĂZBOI" Ucrainei. Comandantul Forțelor Navale ucrainene a trecut de partea Rusiei

Antonescu: România e direct interesată de situația din Ucraina și trebuie să fie direct implicată

Ponta: Nu știam că Antonescu s-a întâlnit cu Băsescu. Eu nu m-am întâlnit niciodată fără să îl anunț

Antonescu avertizează PSD: Dacă înlătură PNL și nu câștigă Președinția, atunci pierde și Guvernul

Băsescu: Fac apel la liderii USL să revină la rațiune. Ponta să cedeze la cererea legată de Iohannis

Ovidiu Silaghi, Vadim Tudor si Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate in Parlamentul European

Fata din Jurnal – Interviu cu Alexandra Babici: ”Mă atrage o minte deschisă si o companie plăcută”

Băsescu: Romii care trag de cetățeni deranjează. Bancherii ce fură miliarde nu deranjează pe nimeni

Propuneri pentru modificarea bugetului propus pentru anul 2014 Inițiator: grupul de consilieri UDMR

Băsescu: Ziua Holocaustului dă posibilitatea de a ne gândi la greșelile comise împotriva semenilor
on
Antonescu: Nu cred că Ponta poate trăi frica de a fi huiduit. Când ești la putere te aștepți la asta