Dragobetele

În fiecare an, la data de 24 februarie, Biserica serbează „întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului”. Totodată, în tradiția poporului român, această zi s-a păstrat sub numele de „Dragobete” – „cap de primăvară”. Nu este o zi care urmărește un scop comercial, nu este o zi destinată vânzărilor excesive de suveniruri și flori. Dragobetele este o zi curată de sărbătoare pentru români, o zi care vorbește despre dragoste în întreaga lume creată de Dumnezeu. Este – potrivit credinței românilor – ziua îndrăgostiților: băieți și fete, bărbați și femei. Este, în același timp, ziua în care, în natură, se împerechează păsările și animalele. Simion Florea Marian, în lucrarea sa Sărbătorile la români, afirmă că în dimineața zilei de Dragobete, băieții și fetele se primenesc și, dacă este timp frumos, se duc după ghiocei în luncă sau după lemne în pădure. Dacă este „vreme urâtă”, fetele se adună în casa uneia dintre ele, unde vin și băieții din împrejurimi, povestind și glumind. Tinerii spun că astfel „fac Dragobetele” spre a fi îndrăgostiți tot restul anului. Dacă în această zi o fată nu se întâlnește cu niciun băiat se crede că nu va fi iubită tot anul de către feciori (și viceversa).
De Dragobete, tinerii își fac daruri (cadouri), ca semn al prețuirii și al dragostei, își fac promisiuni pentru viitor, băieții cer în căsătorie fetele, dăruindu-le inele, iar unele perechi se logodesc și chiar se cunună, dacă au ajuns să se cunoască îndeajuns de bine. Prin urmare, tinerii își mărturisesc unul altuia iubirea, fiind conștienți de importanța colosală a acestei virtuți. Ei își propun să întemeieze o familie, deoarece în cămin vor putea găsi fericirea posibilă pe pământ. Iubirea este cea care deschide poarta spre fericire. Însă, putem spune că, la rândul ei, fericirea și împlinirea de pe pământ dau naștere iubirii depline din veșnicie.
Dragostea reprezintă temelia unei prietenii și, implicit, baza unei căsnicii/familii. Adevărata prietenie implică iubirea jertfelnică. De aceea, întemeierea unei familii este precedată de o perioadă de prietenie, timp în care tinerii ajung la un nivel de cunoaștere, necesară pornirii pe drumul vieții în doi. Înainte de a se căsători fiecare tânăr ar trebui să gândească în felul următor: oare această fată va putea să fie o soție devotată, credincioasă și o mamă vrednică pentru copiii noștri? De asemenea, fiecare tânără ar trebui să se întrebe: oare acest băiat va putea să fie un soț cinstit, credincios și un tată responsabil pentru copiii cu care ne va binecuvânta Dumnezeu?
 
Dumnezeu l-a creat pe om dintru început bărbat și femeie
 
Și i-a binecuvântat, zicând: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți”. Apoi a adăugat: “Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Facere I; 27-28, II; 24, Matei XIX; 4-6).
Taina Cununiei sau a Nunții este “un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh, unui bărbat și unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfințește și înalță legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovnicești dintre Hristos și Biserică… Căsătoria este o legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie pentru că numai împreună alcătuiesc umanitatea completă” (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae). Familia este o instituție întemeiată de Dumnezeu în Grădina Raiului: “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”, a zis Dumnezeu (Facere II; 18). Astfel, a creat femeia, arătându-se prin aceasta că omul nu este sortit să trăiască în singurătate. Familia este celula de bază a societății și a Bisericii, având la temelie consimțământul liber exprimat al viitorilor soți, care alcătuiesc din acel moment un singur trup, un întreg indisolubil, o unitate bazată pe prietenie, afecțiune reciprocă și liberă alegere, pe care nimeni și nimic nu ar trebui să o poată distruge, nici chiar moartea, “întrucât această unire a fost sfințită de Creator înainte de a fi existat păcatul și deci moartea” (Pr. prof. dr. Sorin Cosma).
Într-o familie trebuie să domnească dragostea curată (nepervertită), credința statornică, sinceritatea, fidelitatea, într-ajutorarea, pacea, înțelegerea, bunătatea, tandrețea, încrederea reciprocă, dăruirea deplină și, nu în ultimul rând, respectul. În esență, cei doi soți au datoria primordială de a se iubi și de a se respecta reciproc, ceea ce va face din familia lor un mediu caracterizat prin siguranță, stabilitate, unitate, adică „o mică biserică”. Între cei doi soți nu va exista niciodată o concurență, nu vor exista încercări de subordonare, ci fiecare va fi conștient de rolul și responsabilitățile care îi revin în cadrul familiei, fiindcă a iubi înseamnă a avea convingerea că și celălalt te iubește cu aceeași intensitate. Cu siguranță, în viață vor interveni și momente de încercare, de criză, de ispită, de nesiguranță, de boală, dar toate pot fi și trebuie depășite prin înțelepciune, comunicare, înțelegere, soții debarasându-se de egoism, mândrie, încăpățânare. „Unde-s doi puterea crește” și necazurile nu reușesc să-i copleșească pe membrii unei familii unite, care își pun nădejdea în Dumnezeu, care se roagă, postesc și frecventează biserica. Cei doi tineri, care își fac promisiuni solemne în ziua de Dragobete (dar și în alte zile), au datoria de a cunoaște aceste aspecte. Însă, au datoria să știe că vor aduce pe lume copii, care trebuie educați și crescuți așa cum se cuvine, în autenticul spirit creștin, în iubire de Dumnezeu și de aproapele, spre a ajunge la adevărata fericire.
Pentru a argumenta cele spuse anterior, voi încheia prin celebrul „imn” al Sfântului Apostol Pavel închinat dragostei: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată…” (I Corinteni XIII; 4-8).
Acesta este – am putea spune – imnul zilei de Dragobete.
Preot dr. Cristian Boloș