Wednesday, February 8, 2023
Home Stiri Satu Mare Incendiu la o casă în Moișeni

Incendiu la o casă în Moișeni

În cursul zilei de ieri 17.02.2015, la ora 21.52, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, din localitatea Moișeni, județul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației de Pompieri Negrești Oaș, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, acționând în colaborare cu SVSU Certeze.
În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la bucătăria de vară , existând pericolul extinderii acestora la întreaga casă de locuit.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia și reușind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jarul căzut din soba situată în această încăpere și care a incendiat materialele combustibile, aflate în imediata apropiere a acesteia.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars și au fost distruse, atât construcția din lemn a acoperișului cât și mobilierul încăperii, dar și alte bunuri electronice din bucătărie.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, reamintim cetățenilor care utilizează pentru încălzirea locuințelor, centrale termice pe lemn, ori mijloace de încălzire având ca sursă combustibilă lemnul să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
– verificarea stării de funcționare a aparatelor și mijloacelor de încălzire pe lemn;
– verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului de depunerile de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– îndepărtarea materialelor combustibile sau neamplasate corespunzător, față de sursa de încălzire.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină