Monday, January 30, 2023
Home Nationale În aprilie va avea loc o grevă generală a angajaților din administrație

În aprilie va avea loc o grevă generală a angajaților din administrație

grevaprofesorilor_4_b

Angajații din administrația publică anunță că, în aprilie, vor organiza o grevă generală de o zi cu întreruperea activității în instituții, în semn de protest față de faptul că Guvernul nu a dat curs revendicărilor formulate, între care acordarea de tichete de masă și majorarea salariilor.

Potrivit unui comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) transmis, joi, ziua grevei generale va fi stabilită de către Biroul executiv al federației, după ce va fi încheiată procedura de strângere a semnăturilor privind acordul tuturor salariaților pentru participarea la această acțiune de protest.

“Având în vedere că, până la această dată, reprezentanții Guvernului nu au dat curs solicitărilor și doleanțelor angajaților din primării, consilii județene și instituții subordonate acestora de pe întreg teritoriul țării, FNSA va continua acțiunile de protest și va organiza greva generală cu întreruperea activității timp de o zi în instituțiile din administrația publică locală. Aceasta se va desfășura în luna aprilie, la o dată ce va fi stabilită de către Biroul executiv al federației, după ce va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături, în prima săptămână a lunii aprilie, privind acordul tuturor salariaților pentru participarea la această acțiune de protest”, se arată în documentul CITAT.

Reprezentanții FNSA au susținut că Guvernul a dovedit, încă o dată, “lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce privește salarizarea și drepturile angajaților care își desfășoară activitatea în administrația publică locală”.

“Revendicările minimale se referă la reglementarea și liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din VENITURI proprii, și creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, se mai arată în documentul CITAT.

FNSA a declanșat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de MUNCĂ, a înștiințat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii județene și instituții subordonate acestora de pe întreg teritoriul țării.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină