Monday, January 30, 2023
Home Nationale Medici români vor acorda îngijiri militarilor ucraineni

Medici români vor acorda îngijiri militarilor ucraineni

ingrijiri

O echipă de medici militari va pleca, miercuri, în Ucraina, pentru trierea răniților care vor fi aduși ulterior în spitale din România, a anunțat, marți, ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Mircea Dușă a făcut aceste declarații, marți, la Poligonul Smârdan din județul Galați, unde s-a aflat pentru a asista la un exercițiu militar.

“În cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.), o echipă de medici militari va pleca la Kiev pentru a face trierea militarilor sau a răniților care vor fi tratați în spitalele militare din România”, a declarat ministrul Mircea Dușa.

El a precizat că, după ce se va face trierea răniților, un avion militar îi va transporta pe aceștia la spitalele militare din România.

“Deocamdată vorbesc de spitalele militare pentru că noi am primit această misiune de a acorda acest ajutor umanitar Ucrainei și pe măsură ce medicii noștri vor face trierea răniților vom organiza și transportul cu un avion militar”, a spus Dușa.

Ministrul Apărării a fost prezent, marți, la Poligonul Smârdan din județul Galați, unde are loc Faza I a exercițiului multinațional Saber Junction 15 – Early Entry. Este vorba despre o operație aeropurtată la care participă structuri militare americane din Brigada 173 Aeropurtată și Regimentul 2 Cavalerie, cărora li s-au alăturat militari români de la Brigada 282 Mecanizată.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, declara, în urmă cu o săptămână, la Kiev, în cadrul declarației de presă comune susținută cu Klaus Iohannis, că în urma discuțiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical de către România și Germania, soldaților ucraineni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină