Saturday, December 3, 2022
Home Stiri Satu Mare Mircea Govor a demisionat din funcția de președinte al PSD Satu Mare

Mircea Govor a demisionat din funcția de președinte al PSD Satu Mare

Mircea-Govor

Luni, 21 decembrie în cadrul unei conferințe de presă, deputatul Octavian Petric a declarat că Mircea Govor a demisionat din funcția de președinte al Organizației Județene a PSD Satu Mare.

„Din câte am înțeles, domnul președinte Govor și-a înaintat demisia și urmează să se numească un președinte interimar până la convocarea Conferinței Județene când vor avea loc noi alegeri”, a declarat Petric.

Legat de persoana președintelui interimar, Octavian Petric spune că „numirea acestuia poate să fie de la București sau pot să fie propuneri în Comitetul Executiv a PSD Satu Mare”.

Deputatul social-democrat a declart că până în prezent nu s-au făcut propuneri în acest sens, însă acesta a subliniat faptul că „domnul Coica este președințe executiv și poate să țină locul dânsului”.

Întrebat dacă el personal este interesat în a prelua frâiele PSD Satu Mare, Octavian Petric a declarat că „nu sunt interesat și în prezent prioritățile noastre sunt ca partidul să meargă mai departe, să se pregătească de alegerile din 2016. Cred că trebuie cu calm și foarte bine să gestionăm această situație de la Satu Mare și cred că vom trece cu bine acest moment și să nu creăm tensiuni în cadrul organizației”.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
vasile on