Thursday, December 1, 2022
Home Stiri Satu Mare Kaufland începe lucrările la cel de-al doilea magazin

Kaufland începe lucrările la cel de-al doilea magazin

Kaufland s-a apucat serios de treabă în vederea construirii celui de-al doilea magazin la Satu Mare. Au început lucrările de demolare a fostei fabrici de scaune de pe bulevardul Henri Coandă din Satu Mare. Pe acest loc, urmează a fi construit un al doilea magazin Kaufland la Satu Mare precum și un centru comercial.

Al doilea magazin Kaufland din Satu Mare urmează a fi construit în locul fostei „fabrici de scaune”, precum și pe terenul viran din jurul acesteia, cu intrări de pe Bulevardul Henri Coandă și strada Corvinilor. Planului urbanistic arată că pe fosta platformă a ”fabricii de scaune” în prima etapă se va construi un corp de clădire și vor fi amenajate un număr de 176 de locuri de parcare. Suprafața magazinului Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați.

În cea de-a doua etapă a construcției, preconizată pentru anul viitor, se dorește construirea unei galerii comerciale, care ar urma să găzduiască outlet-uri ale unor brand-uri internaționale precum New Yorker sau Decathlon. De asemenea, vor mai fi amenajate alte 144 de locuri de parcare.

Se preconizează ca aceste lucrări să fie terminate până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an.

1 COMMENT

  1. Un lucru bun pentru satmareni.
    Un lucru ingrijorator este gheata care va disparea numai in mod natural. Foarte greu de circulat si foarte periculos pe portiuni destul de intinse si fara a putea sa le ocolesti.
    GHEAȚA
    Nu ne-a-nvins gerul și ceața
    Însă ne omoară gheața.
    Pe trotuare, multă, groasă,
    Și foarte periculoasă!
    E al iernii apanaj,
    Rea e și de patinaj.
    Dar e bună, foarte bună
    Să-ți rupă ceva, o mână.
    Un picior, cinci coaste după,
    Gheața poate să îți rupă.
    De e frig, luăm un hap.
    Gheții cum îi vii de hac?
    Lumea stă în dispensare
    Și așteaptă alinare
    (Însă parte de ea n-are!!!)
    Ne pune-n pericol viața…
    Cine vrea să spargă gheața?
    Vine lumea de la sate
    Vine cu groaza în spate
    Că ieși și te îngrozești
    Și n-ai unde să pășești.
    Lunecuș e peste tot,
    Poți oricând să cazi în bot,
    Iar bătrânii nu mai pot!
    Sarea n-o îndepărtează
    Parcă o acutizează!
    Cine de ea ne-o scăpa?
    Vara cu căldura sa?????
    S-așteptăm până la vară
    Gheața asta să dispară?????????
    26 I 2017

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină