Monday, November 28, 2022
Home Nationale Majorarea pensilor- obiectivul Premierului

Majorarea pensilor- obiectivul Premierului

Premierul Ludovic Orban spune că obiectivul Guvernului pe care îl conduce este să majoreze pensiile, începând din luna septembrie, dar că Ministerul Finanţelor va face un raport şi în baza acestuia va fi luată decizia finală.

Primul ministru a declarat că sunt prevăzute sumele, în buget, pentru creşterea pensiilor, însă este nevoie de o evaluare riguroasă.

“Despre pensii am să dau un răspuns clar. Ne dorim creşterea pensiilor, vom creşte pensiile, ăsta e obiectivul nostru, noi am prevăzut sumele de bani. Pe de altă parte, trebuie să facem o analiză foarte riguroasă a contextului economic, a evoluţiei economiei româneşti, a încasărilor bugetare. După primul semestru, după primele şase luni, Ministerul Finanţelor are obligaţia să facă raportul privind evoluţia economiei şi bugetului din România şi pe baza datelor respective vom lua toate deciziile şi le vom anunţa public. Repet, obiectivul nostru este să creştem pensiile, dar să creştem pensiile astfel încât ele să poată să fie plătite şi nu numai anul ăsta 4 luni de zile, ci să poată să fie plătite în toţi anii care vor veni”, a declarat Orban .

De asemenea, Orban a afirmat, luni seară, că aplicaţia pentru IMM va fi funcţională începând de marţi, de la ora 9.00, dar a făcut apel la investitori să nu pună presiune încă de la prima oră, întrucât “nu se merge pe principiul primul venit, primul servit”.

“Aplicaţia pentru IMM va fi funcţională. Am încredere că nu va mai fi vulnerabilă unor eventuale atacuri cibernetice. Nu vă pot spune cu precizie ora, cred că ora 9 dimineaţă. Nu trebuie să fie o presiune de la primul moment de funcţionare a platformei pentru că nu se merge pe principiul primul venit, primul servit. Vor beneficia foarte multe IMM care vor aplica”, a spus Ludovic Orban .

Acesta a precizat că se are în vedere extinderea la companii mari, dar şi alte instrumente.

“Planul va depinde de resursele de care dispunem. Un lucru important este că vom creşte, pe cât posibil, investiţiile. Pe lângă investiţiile în curs de derulare şi aici vă pot spune că am căutat să nu se închidă niciun şantier cu finanţare din fondul bugetului”, a mai spus Orban.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Eminem – Stronger Than I Was

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Dj Dark – Chill Vibes

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Leona Lewis – Bleeding Love (Dj Dark & Adrian Funk Remix)

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Silicon Valley Guru Affected by the Fulminant Slashed Investments

We woke reasonably late following the feast and free flowing wine the night before. After gathering ourselves and our packs, we...

Recent Comments

Ciprian Marius Pavel Bojan on Sorin Oros: Români, votați P.S.D.!
vidanja să curețe rahatul politic din Carei on UAT Carei refuză satului Ianculești dreptul la Cămin Cultural
nu puneti bete-n roate justitiei, on Baroului Satu Mare au intrat în grevă
catalina on A începul BACU-ul
Balog Radu on Evenimente rutiere
claudia on Evenimente rutiere
lorena on Și-a dat foc
anonim on Evenimente rutiere
Horia Mărieș on Fantoma din castel
un cetatean turmentat on Cu balena în grădină
luci on